MĂNĂSTIREA ZOGRAFU

Mănăstirea Zografu se află în partea de N-V a peninsulei, la o oră distanță de mers pe jos de la malul mării. A fost înființată în secolul al X-lea de trei monahi: Moise, Aaron și Ioan, care erau frați, fiind din Ahrida. Mănăstirea este închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.

Alegerea Sfântului Gheorghe ca ocrotitor al mănăstirii s-a petrecut astfel:

După ce au construit biserica, nu reușeau să ajungă la o înțelegere în cinstea cărui sfânt să o sfințească. Unul dorea să o închine Maicii Domnului, altul Sfântului Nicolae și celălalt Sfântului Gheorghe. Neajungând la nici o înțelegere au hotărât să lase pe Dumnezeu să aleagă. Au pregătit un lemn după mărimea icoanei și l-au pus în biserică, încuind-o. Apoi s-a retras fiecare la chilia sa, rugându-se toată noaptea ca să hotărască Dumnezeu cărui sfânt să închine biserica. În timpul nopții, au văzut cu toții o lumină puternică în biserică. Când s-au dus dimineața, o minune preaslăvită: pe scândura care fusese goală, se afla chipul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Atunci cu toții au îngenunchiat și s-au închinat Sfântului Gheorghe, slăvind pe Dumnezeu și pe sfinții Săi.

După un timp, la mănăstire a venit un stareț cu obștea sa și au povestit următoarea minune. El era stareț la Mănăstirea lui Fanuel din Palestina, aproape de Lida, patria Sfântului Gheorghe. Într-una din zile, pe când făceau slujba în biserică, au văzut chipul Sfântului Gheorghe că s-a desprins de pe icoană și s-a ridicat în văzduh, făcându-se nevăzut. Văzând această minune, s-au rugat cu lacrimi Sfântului Gheorghe să le arate de ce i-a părăsit. Atunci Sfântul Gheorghe s-a arătat starețului și i-a zis: „Nu te întrista pentru aceasta, dar să știi că în acest loc vor năvăli barbarii și vor distruge totul, pentru păcatele locuitorilor. De aceea, dacă voiești, vino la Mănăstirea Zografu din Sfântul Munte Athos, unde m-am dus eu și mi-am ales un locaș pe care să-l ocrotesc. De acum înainte aceea va fi casa mea".

După aceste cuvinte, Sfântul Gheorghe s-a făcut nevăzut, iar starețul împreună cu obștea au venit în Sfântul Munte, la Mănăstirea Zografu, unde au aflat chipul Sfântului Gheorghe ce plecase de la ei. Aici, zidind mai multe chilii, au rămas împreună cu ceilalți viețuitori.

Odată, un episcop grec, care se îndoia de minunea Sfântului Gheorghe, venind la mănăstire, a intrat în biserică și fără evlavie s-a apropiat de icoana Sfântului Gheorghe. Întinzându-și mâna, a atins cu degetul nasul Sfântului Gheorghe, zicând: „Aceasta este icoana care s-a pictat singură?". Iar când a vrut să-și retragă mâna, nu a mai putut, căci degetul i-a rămas lipit de nara Sfântului Gheorghe. Văzând aceasta, părinții mănăstirii au încercat să-l ajute, dar fără nici un folos. Atunci episcopul, căindu-se pentru necredința lui, s-a rugat Sfântului să-l ierte; împreună cu el s-au rugat și părinții mănăstirii. După multă rugăciune, Sfântul Gheorghe s-a arătat unuia dintre călugări și i-a zis că, pentru neevlavia și necredința lui, să i se taie vârful degetului, care va rămâne lipit de icoană drept mărturie. Neavând altă scăpare, episcopul a fost nevoit să rabde tăierea degetului, care a rămas lipit de icoană până în ziua de azi.

De la această icoană ce s-a zugrăvit singură, mănăstirea și-a luat denumirea de Zografu. Această icoană se află în biserică la iconostasul din dreapta și este îmbrăcată în argint de credincioșii din Petrograd.

În biserică, la iconostasul din stânga mai este o icoană a Sfântului Gheorghe, făcătoare de minuni. Despre această icoană se spune că a venit la mănăstire în următorul chip:

Într-una din zile s-a arătat pe valuri icoana Sfântului Gheorghe, aproape de Mănăstirea Vatopedu. Vestea despre apariția icoanei s-a răspândit în tot Athosul. Icoana a fost luată de pe apă de părinții de la Vatopedu care doreau să o ducă la mănăstirea lor, însă stareții de la celelalte mănăstiri se împotriveau, dorind să o aibă fiecare pentru mănăstirea sa. Neajungând la nici o înțelegere, s-au hotărât să lege icoana pe un catâr și apoi să lase liber catârul să meargă unde va fi voia Sfântului Gheorghe. Povățuit de Sfântul Gheorghe, catârul s-a îndreptat spre Mănăstirea Zografu și, oprindu-se pe un delușor din fața ei, a căzut mort. Atunci părinții, luând cu bucurie icoana, au dus-o în biserică și făcând priveghere de toată noaptea, au pus-o la loc de cinste.

A doua zi, când paracliserul a mers să aprindă candelele, nu a mai găsit icoana în biserică. Înspăimântat, a mers la stareț și i-a spus despre dispariția icoanei. Atunci starețul împreună cu toată obștea au început să o caute. După multe căutări au aflat-o în locul unde a fost adusă de catâr la început. Luând-o cu multă evlavie au dus-o din nou în biserică, dar în următoarea zi, s-a întâmplat la fel. Acest lucru s-a repetat de trei ori. Făcând multă rugăciune, părinților li s-a descoperit că pe locul acela trebuie să construiască o biserică. După începerea lucrărilor noii biserici, icoana nu a mai plecat, ci a rămas în locul în care se vede și astăzi.

În mănăstire mai este încă o icoană făcătoare de minuni a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, dăruită de Ștefan cel Mare și Sfânt.

După ce Ștefan a luat domnia Moldovei și a văzut pericolul turcesc, era în nedumerire, gândindu-se cum să le facă față turcilor, care erau câtă frunză și iarbă. Văzând că de la țările vecine, Ungaria, Polonia, Rusia și papa de la Vatican primea numai promisiuni pe care nu le-au împlinit niciodată, și-a întors fața către Dumnezeu, știind că numai de acolo îi va veni ajutorul. După multe rugăciuni, i s-a arătat Sfântul Mare Mucenic Gheorghe călare pe un cal alb și i-a zis: „Nu-ți pierde curajul! Îndrăznește și-i vei birui pe turci și pe toți cei care se vor atinge de țara Moldovei, dar să faci în felul următor: să pregătești toată oastea cu post, spovedanie și Sfânta împărtășanie. Apoi să iei icoana cu chipul meu pe care o are mama ta și să o porți înaintea oștirii. Iar eu îți voi fi de ajutor întotdeauna. După ce vei termina cu războaiele și țara va fi în pace, să duci această icoană în Sfântul Munte Athos, la Mănăstirea Zografu, care este casa mea".

Ștefan a făcut după spusele Sfântului Mucenic Gheorghe și astfel, Moldova a rămas liberă sub domnia lui. Despre acest lucru minunat au povestit și turcii care au fost luați prizonieri. Ei spuneau că vedeau întotdeauna înaintea oștii lui Ștefan un ostaș călare pe un cal alb și înfricoșat la vedere, care băga frica în ei și-i punea pe fugă. Înainte de moarte, Ștefan cel Mare și Sfânt a trimis icoana cu Sfântul Mucenic Gheorghe la Mănăstirea Zografu, unde se păstrează și astăzi la loc de cinste și face nenumărate minuni.

Ștefan cel Mare și Sfânt a ajutat mult această mănăstire: biserica este ctitoria sa; trapeza, arhondaricul, precum și arsanaua de la mare, care a avut port închis pentru corăbii, au fost făcute tot de el. Au fost perioade când în Mănăstirea Zografu jumătate din obște era formată din monahi români, iar într-un timp, a fost condusă de un stareț român. Și alți domnitori români, precum Alexandru cel Bun, Alexandru Aldea, Ieremia Movilă, Bogdan al III-lea, Alexandru Lăpușneanu și Antioh Cantemir, au contribuit la refacerea și la menținerea mănăstirii.

În Mănăstirea Zografu viețuia cu frică de Dumnezeu un monah pe nume Cozma. Într-una din zile, pe când se afla în altarul bisericii mari și se ruga, a auzit o voce de la icoana Maicii Domnului «Ascultătoarea», care era pictată pe perete: „Dacă vei pleca în pustie, vei spori mult duhovnicește". După ce a mulțumit cu lacrimi Maicii Domnului, a luat binecuvântare de la stareț și s-a retras la liniște, într-o peșteră mai îndepărtată. Acolo a viețuit, nevoindu-se după puterile lui. Avea obiceiul să citească de mai multe ori pe zi Acatistul Maicii Domnului. Într-una din zile, pe când citea Acatistul, și rostea cu evlavie„Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!", a auzit de la icoana Maicii Domnului numită «Acatist sau Prevestitoarea» pe care o avea cu el următoarele: „Bucură-te și tu, Bătrânule!". Auzind aceste cuvinte, Bătrânul s-a înfricoșat, dar Maica Domnului a continuat: „Nu te teme, du-te în mănăstire și spune călugărilor să nu deschidă astăzi poarta, iar cei care sunt mai slabi în credință să se ascundă, că vin dușmanii mei și ai Fiului meu".

În acea perioadă, cruciații distrugeau totul în calea lor. Pe tronul Bizanțului domnea Mihail al VIII-lea Paleologul (1259 -l282), care urcase pe tron cu ajutorul Papei, iar patriarh al Constantinopolului era Ioan Vekkos, un adept al unirii cu Roma Catolică. Ajungând în Sfântul Munte, acei urâtori de adevăr au început să prigonească și să ucidă pe călugări, forțându-i să-l accepte pe papă în calitate de conducător al Bisericii.

După multe răutăți săvârșite în Muntele Athos, cruciații se apropiau de Mănăstirea Zografu, tocmai când pustnicul Cozma luase poruncă de la Maica Domnului să vestească călugărilor despre venirea lor.

Ajungând la mănăstire, Bătrânul a văzut icoana care îi vorbise în chilia sa că atârnă acum deasupra porților mănăstirii. Luând-o în brațe, a mers la stareț și i-a vestit toate.

Atunci starețul, adunând obștea, le-a spus despre cele ce se vor întâmpla și i-a întărit prin cuvinte duhovnicești. Cei care erau mai fricoși au fugit și s-au ascuns în pădure, iar starețul împreună cu 25 de călugări s-au închis într-un turn, luând cu ei și icoana care îi vorbise Bătrânului. Nu după mult timp, au apărut cruciații și au cerut să li se deschidă poarta mănăstirii, dar starețul le-a răspuns: „Plecați de aici, noi nu avem împărtășire cu voi, iar papei nu ne vom supune niciodată". Soldații papei, forțând porțile și intrând în mănăstire, au adunat de jur-împrejurul turnului lemne și crengi uscate și le-au dat foc, arzându-i de vii.

După plecarea cruciaților, călugării care stătuseră ascunși s-au întors în mănăstire și au aflat în turnul în care arseseră călugării numai icoana Maicii Domnului, neatinsă de flăcări, dar înnegrită de fum.

În amintirea acestei minuni, mai târziu, în stânga bisericii mari s-a ridicat un Paraclis închinat Adormirii Maicii Domnului în care au așezat icoana Maicii Domnului «Acatist» sau «Prevestitoarea». Călugării bulgari o numesc simplu «Hairiovo», adică «Bucură-te».

Nu departe de mănăstire se află Schitul Zografului, ce este locuit în prezent de doi călugări. Cu ani în urmă, aici se retrăgeau cei doritori de liniște, fiind un loc potrivit pentru aceasta.

În mănăstire se găsesc părticele din moaștele mai multor sfinți, precum: Noul Mucenic Ștefan, Sfântul Mucenic Mercurie, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfântul Avxentie, Sfântul Apostol Andrei și Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie.

Obștea Mănăstirii Zografu cuprinde 20 de călugări, iar în afara mănăstirii se nevoiesc în jur de 10 călugări.

Autorul rândurilor pe care tocmai le-ai citit - Ierom. Pimen de la Schitul românesc Lacu - are nevoie de ajutor financiar pentru finalizarea chiliei. Ajută și tu cu cât poți, orice leu contează.
Apasă aici pentru imagini și numerele de cont.

Imagini din Mănăstirea Zografu

Tipărire