LOCAȘURI ROMÂNEȘTI LA SFÂNTUL MUNTE ATHOS

Schitul Prodromul

Schitul Prodromul (adică Înaintemergătorul), a fost întemeiat între anii 1852-1866 de ieroschimonahul Nifon Ionescu și ucenicul său, ieroschimonahul Nectarie. Este închinat Sfântului Ioan Botezătorul și se află pe teritoriul Mănăstirii Lavra.

Cei care au contribuit cel mai mult la ridicarea schitului au fost: domnitorul Moldovei Grigorie Ghica, caimacanul Munteniei Alexandru Ghica, Sofronie Mitropolitul Moldovei și Nifon Mitropolitul Munteniei. Bineînțeles că nu au lipsit nici ajutoarele multor credincioși din România.

Pe când se construia schitul, părintele Nifon, fiind plin de râvnă duhovnicească și având dragoste către Maica Domnului, se gândea cum ar putea dobândi o sfântă icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni, care să fie ocrotitoarea acestui sfânt lăcaș, precum au toate mănăstirile din Sfântul Munte.

După multe rugăciuni a căutat să găsească pe oarecare pictor care ar putea să-i picteze o icoană cu Maica Domnului, dar punea și oarecare condiții: cât timp va lucra la icoană pictorul să se roage tot timpul, fără să mănânce ceva, iar după ce va mânca să nu mai picteze. Negăsind nici un pictor după dorința lui în Sfântul Munte, era în mare mâhnire. Dar, după rânduiala Maicii Domnului, în anul 1863 a mers în România cu părintele Nectarie, pentru unele trebuințe ale schitului. Ajungând la Iași, au început să caute un pictor bun, care ar putea să picteze după dorința lor.

După mai multe căutări au găsit un pictor cu numele de Iordache Nicolau, care locuia în Iași. Evlaviosul pictor a primit cu bucurie toate condițiile puse de părinți, dar își cerea iertare spunând că-i tremură mâna fiind bătrân și nu știe dacă va reuși. Părinții l-au întărit spunându-i să-și pună nădejdea la Maica Domnului și i-au încredințat lucrarea.

După ce a pictat veșmintele și celelalte părți ale icoanei a ajuns la fețe, care se pictează întotdeauna la urmă, după cum se obișnuiește în arta picturii. Dându-și toată silința să le facă cât mai frumoase a constatat cu mâhnire că nu ieșeau după cum dorea el. Cu cât încerca mai mult, cu atât le făcea mai urâte.

Ostenindu-se toată ziua, nu a reușit nimic. Venind și părinții să vadă icoana s-au întristat și ei de cele întâmplate, dar l-au încurajat pe pictor să mai încerce, că ei tot vor lua icoana așa cum va ieși. După ce au plecat părinții, pictorul a acoperit icoana cu o pânză albă, a încuiat ușa atelierului și s-a retras în camera lui, nemâncând nimic în ziua aceea, fiind foarte întristat de nereușita lui. După multe rugăciuni la Maica Domnului s-a pus să se odihnească. Dimineața, sculându-se, a luat cheia și s-a dus să mai încerce pentru ultima dată de a face ceva, dar când a ridicat pânza de pe sfânta icoană, a văzut cu uimire că fețele erau cu desăvârșire îndreptate și bine încuviințate, pline de dumnezeiesc har și veselie, după cum se văd și acum.

Văzând această minune, pictorul s-a închinat cu evlavie Maicii Domnului, apoi a chemat pe vecini să vadă și ei dumnezeiasca minune, după care a trimis pe unul din ucenicii săi să anunțe pe părinți de cele întâmplate. Aflând părinții, care se aflau în Iași, la Metocul Schitului, au trimis pe părintele Dositei, îngrijitorul metocului, să se încredințeze de cele spuse. Ajungând la casa pictorului, nu putea să intre din cauza mulțimii oamenilor. Cu greu a luat icoana și punând-o într-o trăsură a adus-o la metoc, unde nu au mai lăsat pe nimeni să intre, apoi au făcut cunoscut Sfintei Mitropolii această minune.

Venind Preasfințitul Mitropolit Calinic Miclescu cu câțiva clerici au văzut sfânta icoană și crezând, i s-au închinat cu evlavie, minunându-se și zicând: „Cu adevărat mare dar ne-a dăruit Maica Domnului", apoi a dat binecuvântare să se facă agheasmă, și intrând lumea la metoc se închina cu evlavie la sfânta icoană și cereau să li se facă rugăciuni și agheasmă. Și îndată a început darul Maicii lui Dumnezeu a lucra prin sfânta icoană și a face minuni, din care vom istorisi câteva:

Un om avea albeață pe ochi încât se vedeau luminile ochilor ca laptele și aducându-l, s-a închinat cu evlavie Maicii Domnului spălându-și ochii cu agheasmă, din care a luat și acasă. După trei zile a venit să mulțumească Maicii Domnului, având ochii curați și văzând foarte bine.

Altul avea lepră pe tot corpul, încât era numai bube. Închinându-se cu credință la sfânta icoană și stropindu-se cu agheasmă, a căzut lepra de pe el ca niște solzi și s-a curățit.

Un boier a venit și a spus că fiul lui de trei zile numai după suflare se cunoaște că este viu. Deci, rugându-se Maicii Domnului și luând agheasmă, s-a dus acasă și a stropit copilul care pe loc s-a trezit ca din somn și s-a sculat sănătos. Apoi tatăl său plin de bucurie l-a adus și s-au închinat la sfânta icoană.

De la Iași au plecat cu icoana și s-au oprit în orașul Huși. Și aici s-a adunat mult popor, dorind să se închine sfintei icoane.

Aflând și domnitorul Ioan Cuza, zicea: „Să se oprească icoana în țară că aici s-a făcut minunea".

Atunci părinții și-au continuat drumul grăbindu-se pentru a nu le fi luată sfânta icoană. Au poposit în orașul Bârlad și au adus sfânta icoană în casa doamnei Ecaterina Șuțu, care a primit-o cu multă dragoste și evlavie.

Apoi au fost chemați să o ducă în Catedrala orașului pentru a se închina lumea.

Vom aminti aici două minuni dintre multele care s-au făcut. Era în oraș un învățător înțelept care avea la școala lui pe fiii celor mai însemnate persoane din oraș. Ziceau bârlădenii că este de treabă și cinstit, numai că nu merge la biserică decât la Sfintele Paști și nu are evlavie la cele sfinte. Acela, auzind de sfânta icoană, a trimis trăsura, rugând pe părinți să vină cu icoana la casa lui. Dar părinții i-au răspuns că nu se cade să meargă icoana la casa lui, ci mai vârtos el să vină să se închine la sfânta icoană, însă el a insistat, trimițând de mai multe ori trăsura. După rugămințile lui și ale altor oameni, părinții au acceptat să meargă cu icoana, dar, când au vrut să o ridice, s-a făcut foarte grea, încât abia patru oameni au reușit să o ducă până la trăsură, iar când să o pună în trăsură tocul icoanei s-a desfăcut din toate încheieturile și a trosnit foarte tare. Din aceasta au cunoscut cu toții că nu voiește Maica Domnului să meargă la casa acelui om. Când s-au întors în Catedrală, icoana s-a făcut așa de ușoară încât au dus-o doi oameni.

O doamnă care era grav bolnavă și locuia în afara orașului la moșie, auzind de sfânta icoană, dorea să i se închine, dar se temea să meargă cu trăsura ca să nu moară pe drum. În noaptea aceea i s-a arătat Maica Domnului în vis în chipul icoanei, poruncindu-i să se scoale și să vină imediat la Bârlad să se închine la icoană și să ia binecuvântare. Cum s-a suit în trăsură, îndată s-a simțit sănătoasă și venind s-a închinat cu evlavie propovăduind minunea și zicând că această icoană a văzut-o în vis.

De acolo, au dus sfânta icoană la Galați la Biserica Sfinților împărați. În această biserică lucra un pictor care, văzând îmbulzeala poporului, a început a ocărî pe oameni zicând: „De ce credeți basmelor călugărești? Un pictor bun poate să picteze o icoană mult mai frumoasă". Pe când zicea el acestea și privea cu nerușinare la sfânta icoană, deodată a văzut chipul Maicii Domnului schimbându-se. Atunci s-a îngrozit așa de tare că s-a înțelepțit pe loc și spunea poporului să se închine cu evlavie, căci cu adevărat s-a pictat cu minune dumnezeiască.

După plecarea sfintei icoane din Iași s-a întâmplat aici o altă mare minune. Un evreu avea un han la drum. Ducându-se cu negoțul, a lăsat la han pe soția sa, pe copiii săi și o slugă. S-a întâmplat însă de a murit evreul acolo unde s-a dus, iar un prieten de-al lui, tot evreu, l-a îngropat. A luat marfa și banii care au rămas și le-a adus soției, spunându-i și de moartea bărbatului ei. După ce a plecat, diavolul a pus în mintea slugii să o omoare pe evreică, să-i ia averea și să fugă de acolo.

Deci, într-o noapte a intrat la evreică și a amenințat-o că dacă nu-i va da toți banii pe care îi are o va omorî. Evreica văzând că nu face nimic cu rugămințile, i-a dat tot ce avea, numai ca să-și scape viața. Dar sluga, după ce a luat banii s-a gândit să o spânzure. Pregătind el spânzurătoarea, evreica îl ruga să o lase cu viață, dar el nu o băgă în seamă. Atunci și-a adus aminte de icoana Maicii Domnului, despre care auzise că s-a pictat singură și face multe minuni. Deci, fiind în acea nevoie, a început a se ruga cu lacrimi, zicând: „Maica Domnului! Dacă chipul tău s-a pictat cu dumnezeiască minune, după cum am auzit, și tu ești adevărata Născătoare de Dumnezeu, izbăvește-mă de această primejdie și eu atunci voi crede și mă voi boteza cu toată casa mea". Acestea și multe altele zicând evreica cu mare plângere, sluga s-a apropiat să-i pună lațul în gât. Socotind el că lațul este prea sus și nu o va putea ridica a lăsat lațul puțin mai jos, apoi suindu-se pe un scaun a pus lațul în gâtul său, să vadă de este potrivit și, cu îngăduința lui Dumnezeu, sluga a călcat pe o margine a scaunului, acesta i-a sărit de sub picioare și sluga a rămas spânzurată. Văzând minunea, evreica a rămas încremenită de frică și crezând Maicii Domnului, s-a botezat cu toată casa ei.

De la Galați, părinții au luat sfânta icoană, s-au urcat într-o corabie și au pornit spre Sfântul Munte. Când au ajuns la limanul schitului românesc, au trimis veste să vină preoții îmbrăcați în sfintele veșminte, cu cântări și tămâieri spre întâmpinarea sfintei icoane și așa, cu cinste, au dus-o și au așezat-o în biserică.

În schit era un monah foarte bolnav, cu numele Inochentie, care abia mai respira, fiind de trei săptămâni nemâncat, nemaiputând nici vorbi. Când a intrat sfânta icoană, monahul s-a trezit ca dintr-un somn și a cunoscut că a venit icoana Maicii Domnului; el a cerut să-l ducă să se închine sfintei icoane. Închinându-se cu evlavie a zis: „Maica lui Dumnezeu, de-mi este de folos să mai trăiesc, fă-mă sănătos, căci cred că poți; iar de nu, fie după cum voiești tu, Stăpâna mea!". Acestea zicând, s-a întors la chilie vesel și plin de duhovnicească bucurie. Apoi a cerut să-i aducă o cămașă curată să se schimbe și să fie îmbrăcat în toate hainele călugărești, căci era schimnic, și să fie împărtășit cu Dumnezeieștile Taine. După aceea, trecând cam o oră de când se închinase la sfânta icoană și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, având protectoare pe însăși Maica Domnului spre a-i mijloci fericirea veșnică.

Un alt monah, crezându-și minții sale, a plecat din schit fără binecuvântare și s-a dus să se nevoiască într-o peșteră. Odată, pe când se ruga, a văzut ceva ca un luceafăr coborând și stând deasupra capului său, dar el și-a continuat canonul, încurajându-se. Deodată, acel luceafăr a trăsnit atât de tare, încât monahul, plin de spaimă, a căzut la pământ ca mort. S-a deșteptat după trei zile, dar era surd cu desăvârșire și slăbit cu totul. Târându-se cu greu, a venit la schit, mărturisind părinților despre ispita drăcească pe care a avut-o. Văzându-l părinții și făcându-li-se milă de el l-au dus în biserică la icoana Maicii Domnului și înălțând multe rugăciuni a fost vindecat, revenindu-i auzul ca mai înainte.

Minunile sunt nenumărate, dar am amintit doar acestea.

Icoana Maicii Domnului este îmbrăcată în argint și împodobită foarte frumos. Uneori Maica Domnului își schimbă înfățișarea, devenind foarte întunecată, sau foarte strălucitoare. Icoana este așezată în fața catapetesmei, la iconostasul din partea stângă. Iconostasul este împodobit și poleit cu aur. În fața icoanei se află un sfeșnic împărătesc. Maica Domnului din icoană este impunătoare, asemenea unei împărătese ce stă pe scaunul ei.

Pe locul unde se află astăzi schitul, cu mulți ani în urmă, cuviosul Marcu (ucenicul Sfântului Grigorie Sinaitul) a văzut pe Maica Domnului șezând ca o împărăteasă pe un tron, fiind înconjurată de îngeri și de Arhangheli și de toți cuvioșii Sfântului Munte, care i se închinau și o slăveau. Avea palate de aur înalte. Toate acestea închipuiau și arătau biserica care s-a făcut la timpul cuvenit și unde Maica Domnului, prin icoana sa, este ca o împărăteasă care se îngrijește de toți cei ce se nevoiesc în acest schit românesc.

Icoana Maicii Domnului poartă numirea de «Prodromița» și se prăznuiește pe 12 iulie.

În Schitul Prodromul se mai află și alte icoane făcătoare de minuni: Icoana Maicii Domnului «Apărătoare de foc», care a scăpat de multe ori schitul de incendiu. În fiecare an se face agheasmă și procesiune cu această sfântă icoană. Altă icoană a Maicii Domnului este «Înainte Vestitoarea», apoi icoana Maicii Domnului «Ctitorita». Mai sunt icoana Sfintei Treimi și icoana Sfântului Ioan Botezătorul, care este foarte veche. Ea se păstrează în Paraclisul cel vechi, care a fost rezidit în anul 1660 de duhovnicul Filotei. Icoana a fost îmbrăcată în argint de către domnitorul Moldovei, Grigorie Al. Ghica, în anul 1853.

Se spune că în anul 1821, când a început revoluția grecilor împotriva turcilor, aceștia au venit cu multă armată și în Sfântul Munte, vrând să-l jefuiască. Ajungând și la Chilia Prodromul (pe locul unde mai târziu s-a înființat schitul) nu au găsit mai nimic, deoarece monahii ascunseseră lucrurile de valoare. Intrând soldații turci în paraclis căutau ceva lucruri sau icoane pe care să le fure. Repezindu-se spre icoana Sfântului Ioan Botezătorul, acesta s-a încruntat spre ei încât au fost cuprinși de frică și au scos pistoalele începând să tragă asupra icoanei. Însă i-a cuprins și mai mult groaza când au văzut că gloanțele se întorceau și îi loveau tot pe ei. Atunci au fugit, nemaifăcând nici un rău.

Dintre sfintele moaște care se află în biserica schitului amintim pe cele de la: Sfinții Ierarhi Ioan Gură de Aur, Grigorie Teologul și Modest, Patriarhul Ierusalimului, Sfântul Apostol Matei, Sfânta Mare Muceniță Varvara, Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia, Sfântul Mucenic Trifon, Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian și Cuviosul Antipa de la Calapodești.

În prezent în acest sfânt locaș se nevoiesc 25 de călugări români.

Schitul Lacu

Acest schit mai este cunoscut și sub numele de Schitul Sfântul Mucenic Dimitrie. Se află în partea centrală a Peninsulei, între Turnul Amalfino și Mănăstirea Sfântul Pavel. Schitul este locuit de călugări români și aparține de Mănăstirea Sfântul Pavel.

«Lako» (cu litere grecești) în traducere înseamnă «groapă», adică «Schitul din groapă». Într-adevăr, este înconjurat din trei părți de munți, cu o singură ieșire spre mare, pe valea pârâului.

Pe aceste locuri au locuit călugării sârbi încă din secolul al XIV-lea, viețuind în asceză și pustnicie, într-un Pateric Atonit se spune că Schitul Lacu era numit „Pustia cea mai dintru adânc" sau „Tebaida Sfântului Munte", fiind un loc pustnicesc foarte retras. În timpul ocupației turcești, schitul a cunoscut și perioade de pustiire, însă pe la anul 1760 a fost reînființat de monahul moldovean Daniil. După 1830, au venit mulți călugări români, iar schitul a cunoscut o mare înflorire. În 1855 erau 5 chilii cu paraclise și 16 colibe, iar numărul călugărilor ajunsese la 32, majoritatea fiind veniți din Mănăstirile Cernica și Căldărușani. În 1849 a fost ridicată bisericuța cimitirului, cu hramul Sfântul Lazăr cel a patra zi înviat.

Între anii 1898 și 1904 s-a construit biserica mare a schitului închinată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, iar pe parcurs s-au mai construit și alte chilii, ajungând la 24, numărul călugărilor trecând de 100.

După al doilea război mondial, a început să scadă și numărul monahilor români din Schitul Lacu, ca de altfel din întreg Sfântul Munte. În anul 1991 mai erau doar două chilii populate cu trei călugări. De atunci însă, prin grija Maicii Domnului și a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, schitul a început să reînvie, venind și alți călugări din România. În momentul de față schitul se află în mare înflorire având opt chilii locuite, care au fost reconstruite prin multă osteneală. Numărul călugărilor a ajuns la frumoasa cifră de 33.

Chiliile Schitului Lacu sunt: Chilia Buna Vestire, Chilia Sfântului Mare Mucenic Artemie, Chilia Sfântului Ierarh Nicolae, Chilia Acoperământul Maicii Domnului, Chilia înălțarea Domnului, Chilia întâmpinarea Domnului, Chilia Sfântului Prooroc Ilie, Chilia Cuviosului Antonie cel Mare.

Fiecare chilie are câte un stareț sub ascultarea căruia se nevoiesc cei care fac parte din obștea lui. În timpul săptămânii, fiecare chilie își are programul ei, iar duminica și în sărbători se întâlnesc cu toții la biserica mare a schitului, numită Kiriacou (adică biserica de duminică), unde săvârșesc slujbele împreună. La sărbătorile mari se fac privegheri de toată noaptea. După privegheri se retrag din nou la chilii, unde petrec în liniște și rugăciuni restul săptămânii.

Starețul schitului se schimbă anual, adică fiecare chilie are un an conducerea schitului. Starețul schitului poartă numele de Dicheu - adică cel care este drept și face dreptate.

O mare mângâiere a părinților din schit este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului numită «Lacuschitiotisa». Icoana este de o rară frumusețe, fiind pictată după modelul icoanei «Prodromița».

Spunea unul din părinții schitului că, mergând odată în Cipru, a trecut pe la o familie cunoscută. Aceștia aveau o fetiță în spital, grav bolnavă, urmând să fie operată. Călugărul a fost rugat să meargă la spital și să le binecuvânteze fetița. La spital, monahul a scos o iconiță cu Maica Domnului «Lacuschitiotisa», a binecuvântat pe bolnavă făcându-i semnul crucii pe cap și i-a dat să sărute iconița. Imediat fetița s-a ridicat din pat și a zis mamei sale:

- Mamă, nu mai sunt bolnavă! Nu mai am nevoie de operație! Să mergem acasă, că m-a vindecat Maica Domnului.

Altădată, un creștin cunoscut unui părinte din schit mergea cu mașina, având toată familia cu el. Conducând cu viteză mare, la o intersecție i-a ieșit o mașină în față. Neavând altă soluție a călcat brusc frâna și a răsucit volanul. Mașina a ieșit de pe șosea, fiind gata să se răstoarne. Atunci au văzut o mână de femeie care a apucat mașina și a îndreptat-o pe drumul ei. Mașina și-a continuat mersul ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Aceasta s-a petrecut în timpul nopții. După această minunată izbăvire de la moarte, omul a tras mașina pe dreapta și a zis soției: „Maica Domnului ne-a salvat!". Și căutând în buzunar a găsit că avea cu el o copie după icoana Maicii Domnului «Lacuschitiotisa». Chiar în noaptea aceea a sunat la părintele cunoscut din Schitul Lacu și i-a zis: „Părinte, Maica Domnului «Lacuschitiotisa» ne-a salvat de la moarte sigură". Apoi a făgăduit că va contribui cu o sumă de bani pentru a fi îmbrăcată icoana în argint.

Cu ajutorul Maicii Domnului, în primele două chilii, a Bunei Vestiri și a Sfântului Mucenic Artemie, se săvârșește Sfânta Liturghie zilnic.

La una din colibele schitului s-a nevoit părintele Gherasim, care cânta foarte frumos. Se spune că veneau călugării greci și-l chemau să cânte la hramuri.

La chilia Adormirea Maicii Domnului (care acum este dărâmată) s-au nevoit pe la sfârșitul secolului al XIX-lea duhovnicul Leontie cu cei trei ucenici ai săi: Atanasie, Dositei și Vlasie. Acest duhovnic era cu metania din Mănăstirea Neamț. Chilia este așezată pe partea dreaptă a pârâului Lacu și, fiind sub munte, în timpul iernii nu vede soarele decât cel mult două ore, la amiază. Săvârșeau Sfânta Liturghie zilnic, nevoindu-se cu privegherea noapte de noapte. Trăiau într-o mare sărăcie și erau ajutați cu cele materiale de ceilalți părinți, care se minunau de râvna lor.

La biserica mare a schitului se află o părticică din Lemnul Sfintei Cruci și câte o părticică din moaștele Sfântului Haralambie și a Sfinților Mucenici de la schitul Ivirului: Eftimie, Ignatie și Acachie.

De asemenea, la Chilia Sfântului Mare Mucenic Artemie se găsește o părticică din Lemnul Sfintei Cruci și părticele din moaștele mai multor sfinți: Sfântul Mare Mucenic Artemie, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, Cuviosul Siluan Atonitul, Cuviosul Sofronie Caliga (care a fost stareț al Mănăstirii Sfântul Pavel) ș.a.

Multe mici părticele de sfinte moaște sunt și la celelalte chilii ale Schitului Lacu.

Alte locașuri românești

Chilia Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan de la Provata unde se nevoiesc patru părinți români din Basarabia;

Chilia Sfântului Ioan Botezătorul tot de la Provata unde se nevoiesc doi părinți români (aceste două chilii se găsesc pe teritoriul Lavrei);

Chilia Intrarea în biserică a Maicii Domnului, care aparține Mănăstirii Dionisiu și alte colibe unde se nevoiesc părinți români.

Chilia Sfântului Mare Mucenic Gheorghe de la Capsala unde se nevoiesc trei părinți români;

Chilia Sfinților Doctori fără de arginți Cosma și Damian din Capsala unde se nevoiește un român;

În zona Capsalei, ce se află pe teritoriul Mănăstirii Pantocrator, au fost multe chilii românești în care au viețuit părinți cu viață sfântă. Amintim pe părintele Trifon care a trăit într-o sărăcie totală. Casa îi era aproape dărâmată, iar când ploua, apa se găsea peste tot în chilia sa. Părintele Trifon nu se îngrijea de nimic pământesc. Un alt cuvios a fost părintele Irodion. Acesta a avut darul înainte vederii și se prefăcea nebun. Părintele Fanurie avea o viață sfântă și așa au fost mulți alții, doar de Dumnezeu știuți.

La Colciu se află chilia Sfântului Mare Mucenic Gheorghe unde se nevoiesc opt părinți români, între ei se află părintele Dionisie ce a depășit vârsta de 90 de ani și este orb de aproape cinci ani. Părintele este duhovnic și mângâietor de suflete.

Altă chilie de la Colciu, cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul, adăpostește doi părinți români.

Nu departe de Colciu, puțin mai în vale, se află chilia Sfântului Ipatie unde se nevoiesc trei părinți români. Zona în care se găsește chilia are o climă foarte bună și livezi bogate. Aceste trei chilii sunt pe teritoriul Mănăstirii Vatopedu.

Chilia Adormirii Maicii Domnului se găsește pe teritoriul Mănăstirii Xeropotamu și aici se nevoiesc doi părinți români.

La Schitul Sfânta Ana, un părinte român se nevoiește la chilia Sfântul Pantelimon.

La trei kilometri distanță de Schitul Prodromul, pe drumul ce duce spre coliba Sfântului Nil, se nevoiește de mulți ani un părinte român, care trăiește singur într-o colibă. Acest părinte iese foarte rar și numai pentru cele necesare. Mai în adâncul pustiei se nevoiește de patru ani un alt părinte român.

Poate vor mai fi și alți părinți pustnici, ce se nevoiesc neștiuți de oameni, pe care îi vede și îi cunoaște doar Bunul Dumnezeu, pe Care ei îl slăvesc neîncetat.

În cartea „Livada de flori duhovnicești" se spune că era un duhovnic cu viață sfântă, care avea multe vedenii și descoperiri. La sfârșitul vieții sale s-a învrednicit de o minunată și înspăimântătoare vedenie:

A văzut pe Domnul nostru Iisus Hristos șezând pe scaunul slavei și de-a dreapta Lui pe Preacurata Stăpână. Toată oastea cerească sta așteptând porunca Stăpânului. A poruncit Domnul unui înger să sune din trâmbița cea înfricoșată pe care o ținea în mâini și a ieșit un astfel de sunet, încât s-a cutremurat toată lumea ca o frunză de copac când o bate vântul. După puțină vreme a făcut iarăși semn Domnul către înger să trâmbițeze a doua oară și îndată a trâmbițat.

Maica lui Iisus, cunoscând că după al treilea sunet al trâmbiței are să se sfârșească lumea, s-a sculat de pe scaunul său și căzând la Preacuratele picioare ale Dreptului Judecător se ruga cu stăruință să dea vreme de pocăință păcătoșilor, ca să-și plângă păcatele lor. Domnul i-a răspuns, zicând: „știi, Maica Mea preaiubită, câte lucruri de rușine săvârșește lumea cea nemulțumitoare, în fiecare zi. Așadar, nu este cu bună cuviință, nici cu dreptate ca în vreun chip să-i miluiesc, căci nu numai bărbații mireni și femeile, dar chiar și clericii și monahii Mă rănesc în cele dinlăuntru și Mă răstignesc și cu totul au necinstit sfântul chip și îngereasca petrecere, prin desfrânările lor".

Atunci Stăpâna se ruga mai cu stăruință, zicând: „Fiul meu Cel Preadulce, ascultă-mă pe mine, Maica Ta, ca, pentru milostivirile îndurărilor Tale și pentru Preacuratele Patimi ce ai răbdat să Te înduri spre cei păcătoși".

Iar El a zis: „Cunosc, o, Maica Mea, că de multe ori prin rugăciunile și cererile tale M-ai îmblânzit și nu M-ai lăsat să fac judecata ce li se cuvenea. Dar oamenii nicidecum nu s-au făcut mai buni și nici nu s-au abătut de la răutatea și vicleșugul lor de mai înainte; ci mai vârtos s-au făcut mai răi, defăimând Crucea și Patima Mea. Ighemonii și boierii muncesc cu nerușinare poporul cel supus lor și necinstesc sfintele legi prin petrecerea lor cea desfrânată. Poporul cel de obște iarăși leapădă și defaimă poruncile Mele, săvârșind voile lor cele trupești: desfrânările, uciderile, nedreptățile și alte fărădelegi pline de rușine și aducătoare de moarte".

Atunci Stăpâna iarăși a zis: „Toate acestea sunt adevărate, Preadulcele meu Fiu, dar mă rog ție, ca pentru nemărginita Ta milostivire să le trimiți lumina darului Tău, ca să-și cunoască păcatele lor și, întorcându-se la Tine, să dobândească iertare. Așa, Mult-Milostive Doamne, auzi-mă pe mine și împlinește cererea aceasta, nu pentru că li se cuvine lor, că nevrednici sunt de milă și de iertare, ci pentru dragostea mea și a tuturor sfinților care și-au vărsat sângele pentru numele Tău și și-au dat la felurite morți trupurile și au defăimat toate plăcerile lumii, pentru a avea dragostea Ta. Deci, ascultă, Mult-Milostive, rugăciunea noastră".

Atunci toți sfinții s-au închinat cu Preasfânta Fecioară, rugând pe Domnul să facă milă.

Judecătorul Cel Preaîndurat, înduplecându-Se prin rugăciunile Maicii Sale și ale tuturor sfinților, a răspuns cu față lină: „M-ai biruit, Maica Mea, prin rugăciunea ta cea milostivitoare și ai îmblânzit dreapta Mea mânie. Să se facă dar voia ta. Iar voi, prietenii Mei, prin rugăciunile voastre ați schimbat mânia Mea întru milă. Așadar, trimit iarăși în lume învățători și propovăduitori să îndrepteze pe cei ce păcătuiesc".

Acestea zicând Stăpânul, a luat sfârșit vedenia pe care a povestit-o preotul cel zis mai sus tuturor fraților mănăstirii. Și pentru a-i încredința cum că a fost adevărată vedenia, le-a spus și oarecare greșeli ascunse ale fiecăruia, deosebi, pe care i le-a descoperit Domnul, ca să le spună fraților și să se îndrepteze. Acestea zicând, cuviosul și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Vedeți, frații mei, câtă putere are rugăciunea Preasfintei Fecioare către Preaînduratul său Fiu, Iisus Hristos? Deci, veniți să ne plângem aici păcatele și fărădelegile noastre, ca să nu le plângem mai târziu, veșnic și fără folos. Veniți să cădem cu toții la preacuratele picioare ale Maicii lui Dumnezeu și să strigăm cu credință: Ușa milostivirii deschide-o nouă binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc. Amin.

Autorul rândurilor pe care tocmai le-ai citit - Ierom. Pimen de la Schitul românesc Lacu - are nevoie de ajutor financiar pentru finalizarea chiliei. Ajută și tu cu cât poți, orice leu contează.
Apasă aici pentru imagini și numerele de cont.

Imagini din Schitul românesc Prodromu

Imagini din Peștera Sfântului Athanasie

Imagini din Schitul românesc Lacu

Tipărire