MĂNĂSTIREA CONSTAMONITU

Mănăstirea este așezată pe un loc deschis și foarte frumos, pe partea golfului Singhiticu, între mănăstirile Zografu și Dohiariu, la o oră de mers pe jos de la malul mării. Este închinată Sfântului Întâiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan.

După tradiție se spune că ar fi înființată de Constanțiu, fiul împăratului Constantin cel Mare, în secolul al IV-lea. Acest lucru îl dovedește și denumirea ei - Constamonitu (în traducere înseamnă „Mănăstirea lui Consta").

Se spune că în această mănăstire a fost și Sfântul Mucenic Artemie, care a adus moaștele Sfântului Apostol și Evanghelist Luca.

În secolul al XIV-lea mănăstirea a fost distrusă de pirații catalani, așa cum s-a întâmplat și cu alte mănăstiri din Sfântul Munte.

După ce turcii au ocupat Grecia, precum și Muntele Athos, mănăstirile au trecut printr-o perioadă foarte grea, din punct de vedere material. În 1666, la Mănăstirea Constamonitu rămăseseră doar șase călugări. În perioada cruciaților și această mănăstire a fost incendiată, pentru că nu a vrut să accepte unirea cu Roma.

Mai târziu, generalul Radici al Serbiei, a refăcut mănăstirea, după care a venit și el și s-a călugărit aici, primind numele de Roman.

În biserică se află o icoană a Sfântului Mucenic și Arhidiacon Ștefan, făcătoare de minuni, despre care se spune că a venit în chip minunat de la Ierusalim, în timpul luptătorilor împotriva sfintelor icoane. Altă icoană este cea a Maicii Domnului «Odighitria», adică «Povățuitoarea», care a fost dăruită mănăstirii de regina Serbiei, Ana Filantropini.

Mai este o icoană a Maicii Domnului numită «Antifonitria», despre care se spune că, odată, în ajunul praznicului Sfântului Arhidiacon Ștefan, pe când se terminase tot untdelemnul din mănăstire, a umplut un vas cu untdelemn, care se afla lângă icoană. Apoi s-a auzit o voce care l-a înștiințat pe chelar să vină să ia untdelemnul.

Pe la jumătatea secolului al XX-lea mănăstirea a avut un stareț cu viață sfântă, cu numele de Filaret. Era de o simplitate, smerenie și bunătate ce îi uimea pe toți. Nu păstra niciodată nimic pentru el. Dădea și bucata de pâine de la gura lui, dacă vedea pe cineva flămând. Odată, pe când era frate și avea ascultarea la arhondaricul mănăstirii, i s-a întâmplat să fie singur în arhondaric, având ușile încuiate și pregătind mâncarea. Deodată a văzut un tânăr frumos intrând și zicând:

- Binecuvântează! Îmi este tare foame. Surprins, părintele Filaret i-a răspuns imediat cu ospitalitate și dragoste:

- Bine ai venit! Șezi! Cum te cheamă?

- Mihail, a zis tânărul. Și înainte de a fi pus mâncarea, tânărul a dispărut brusc... A fost convins că a fost un înger al Domnului.

Într-o zi a auzit zarvă în fața chiliei sale. Când a ieșit a văzut două rândunele care se băteau. Una, fiind mai mare și mai puternică, o ciupea și o lovea pe cealaltă, rănind-o grav. Bătrânul a intervenit imediat și a salvat-o pe cea bătută. A luat-o în chilia sa și a îngrijit-o până s-a făcut bine. De atunci rândunica, ca să-și arate recunoștința, nu l-a mai părăsit. Oriunde mergea bătrânul zbura și ea deasupra lui, așezându-se uneori pe capul sau pe mâinile bătrânului și, ciripind, căuta parcă să-l înveselească.

Într-o zi, părintele Filaret a ieșit în mijlocul naturii, pentru a se ruga și a se îndulci de frumusețile ei. Rândunica, prietena sa, zbura pe lângă el. Așezându-se pe iarbă la oarecare distanță de mănăstire, după un timp bătrânul a fost cuprins de somn. Deodată rândunica a început să zboare agitată pe deasupra capului bătrânului, făcând zgomot de parcă ar fi vrut să-l trezească și să-i arate un pericol. Trezindu-se bătrânul, a văzut la o distanță mică de el un șarpe foarte mare. Rândunica își arătase dragostea față de bunul bătrân. Acum osemintele bătrânului au culoarea chihlimbarului și împrăștie o mireasmă foarte plăcută.

În Mănăstirea Constamonitu a viețuit și un părinte foarte simplu cu numele Agapie, care mai înainte fusese cioban. Era de o simplitate copilărească, într-un timp a fost trimis cu ascultarea, pentru o perioadă, la un metoc al mănăstirii numit Tripotamos. Acolo era un econom, îngrijindu-se de treburile metocului, de care făcea ascultare. Într-o zi economul i-a zis: „Apostol (acesta îi era numele din lume, căci încă nu fusese călugărit), fierbe niște ouă ca să le mâncăm la masă, dar lasă-le mai moi!". „Să fie binecuvântat!", a răspuns Apostol și s-a dus să împlinească porunca. După un timp a scos un ou din apa clocotită, l-a apăsat ici-colo și l-a pus din nou în apă. Puțin mai târziu a scos alt ou și l-a încercat: încă nu erau moi. A făcut același lucru și a treia oară, dar a constatat cu uimire că în ciuda fierberii îndelungate ouăle nu se înmuiau. L-a chemat pe părintele Gherman, economul, și i-a zis cu amărăciune: „Preacuvioase părinte, aceste ouă blestemate nu sunt bune de fiert! Le fierb de atâta timp, dar ele nu se înmoaie". Neputându-și stăpâni râsul, părintele Gherman i-a spus: „Mai lasă-le puțin, Apostole, și se vor înmuia!". Și Apostol i-a răspuns cu seriozitate: „Să fie binecuvântat, părinte!".

La fel ca toate mănăstirile, Mănăstirea Constamonitu a primit și ea danii românești, care au fost făcute de către domnitorii Vlad înecatul, Petru Rareș, Mihnea Turcitul, Radu Mihnea, Constantin șerban și alții.

Se găsește și la această mănăstire o bucată din Lemnul Sfintei Cruci, iar sfinte moaște de la: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Evanghelist Luca, Sfântul Apostol Andrei, Sfinții doctori Chir și Ioan, Sfântul Partenie episcopul Lampsakului, Sfântul Haralambie, Sfântul Mucenic Artemie, Sfântul Prooroc Zaharia, Sfinții 40 de Mucenici, Sfântul Iacob Persul și mulți alții.Numărul călugărilor din această mănăstire este de 40.

Autorul rândurilor pe care tocmai le-ai citit - Ierom. Pimen de la Schitul românesc Lacu - are nevoie de ajutor financiar pentru finalizarea chiliei. Ajută și tu cu cât poți, orice leu contează.
Apasă aici pentru imagini și numerele de cont.

Imagini din Mănăstirea Constamonitu

Tipărire