Cuvântul al zecelea

Despre rugaciunea mintii, despre rugaciunea inimii si despre rugaciunea niptica.

Binecuvinteaza, parinte!

Când vrei, iubite frate, sa te rogi în taina, din adâncul fiintei tale, imita în aceasta rugaciune a inimii glasul greierelui. Greierele, atunci când cânta, o face în doua feluri. La început striga de cinci-zece ori cu voce înceata si retinuta si dupa aceea, spre sfârsit, glasul devine mai puternic, mai accentuat si mai muzical. Tu, iubite frate, când te rogi în taina, dinlauntrul inimii tale, la fel sa te rogi. Mai întâi sa spui: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma"-de vreo zece ori, puternic din inima ta si clar cu mintea si din adâncul fiintei tale, la fiecare respiratie o rugaciune, dar la fiecare rugaciune sa-ti tii respiratia atunci când inima ta ia aminte la rugaciune din adâncul ei. Si dupa ce spui astfel de vreo zece ori rugaciunea si chiar de mai multe ori, pâna se încalzeste înlauntrul tau locul unde se lucreaza rugaciunea, atunci spune rugaciunea mai puternic din sinele tau si cu mai multa silinta din partea inimii, asa cum îsi termina cântarea greierele, cu glas mai puternic si mai muzical.

Aceasta rugaciune, care se numeste mai ales rugaciunea Mintii, se mai numeste si rugaciunea Inimii sau rugaciunea Niptica. Când o spui cu mintea si o cercetezi în chip tainic înlauntrul tau cu cuvântul launtric, în liniste, atunci rugaciunea se numeste rugaciunea mintii (noera prosevhi). Când spui însa rugaciunea cu inima, din adâncul inimii tale, cu accent puternic din inima, cu silinta launtrica a fiintei tale, atunci se numeste rugaciunea inimii. Niptica se numeste rugaciunea, atunci când prin aceasta rugaciune a ta si din bunatatea nemarginita a lui Dumnezeu, în sufletul tau salasluieste Harul lui Dumnezeu si îti atinge usor inima sau îti arata vreo vedere dumnezeiasca, în care ochiul cugetului tau ramâne treaz si contempla.

Atunci când lucrezi aceasta rugaciune a mintii si o cercetezi cu multa evlavie si atât cât trebuie, si când prin aceasta se pogoara în sufletul tau Harul Sfântului Duh, atunci numele lui Hristos, care este contemplat cu mintea de tine, apare atât de mângâietor si dulce cugetului tau si sufletului tau, încât nu te mai saturi sa-l cercetezi.

Când lucrezi însa rugaciunea inimi (adica atunci când râvneste inima ta rugaciunea) si Harul lui Dumnezeu coboara sa-ti umbreasca inima, atunci în inima se zamisleste trezvia, asa cum s-a zamislit Cuvântul lui Dumnezeu de la Duhul Sfânt în Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu. Atunci, zic, în inima ta se vede numele lui Iisus si al lui Dumnezeu, precum si întreaga Sfânta Scriptura ca o îndulcire de negrait ce vine din vederea tuturor întelesurilor duhovnicesti (ca sa spun astfel). Este coplesita inima de râul dulce curgator al dumnezeiestii contemplari care îndulceste inima si o încalzeste în chip minunat de iubirea pentru Dumnezeu, Creatorul ei.

Alteori, iarasi, când lucrezi rugaciunea inimii cu durere in inima ce sta sa lesine si cu întristare a sufletului smerit, atunci sufletul tau simte vadit mângâierea si cercetarea Domnului. Aceasta este starea aceea despre care spune proorocul: "Este aproape Domnul de cei înfrânti cu inima", deoarece Domnul Se apropie în chip nevazut, atunci când îti strivesti inima cu rugaciunea - asa cum spuneam - ca sa-ti descopere vreun lucru tainic, vreo vedere dumnezeiasca, pentru a te face si mai fierbinte în lucrarea duhovniceasca a inimii tale.

Iar când, iubite frate, cu Harul lui Hristos, sufletul tau vede vreo vedere dumnezeiasca si esti cuprins de trezvie din pricina rugaciunii, atunci întelegi ca rugaciunea niptica nu este altceva decât Harul dumnezeiesc însusi; de aceea o numim vedere cu mintea, vedere dumnezeiasca, în care cugetul tau priveste si mintea ta contempla, iar sufletul tau este cuprins de trezvie. si când Harul dumnezeiesc al Sfântului Duh se coboara peste sufletul tau si umbreste fara sa simti inima ta si îndulceste în chip de negrait cugetul tau, întelegi si cunosti numai tu însuti în sinea ta, deoarece din inima ta izvoraste ca dintr-un izvor nesecat evlavia, împreuna cu dulceata de nespus a cugetului si cu netarmurita mângâiere a sufletului. Atunci, sufletul tau, prinzând un anume curaj duhovnicesc, se roaga în taina Facatorului si Creatorului sau si spune: "Pomeneste-ma, Doamne, întru împaratia Ta" sau vreun alt cuvânt asemanator din Sfânta Scriptura.

Iar acea rugaciune sfânta si curata, care se face în felul acesta dinlauntrul sufletului, este atât de puternica încât, strabatând cerurile, înainteaza pâna la tronul Preasfintei Treimi, în fata careia se înfatiseaza ca tamâia mult si minunat mirositoare. Despre aceasta rugaciune vorbea si proorocul când spunea: "Sa se îndrepteze rugaciunea mea ca tamâia înaintea Ta". Acea rugaciune sfânta primeste în chip de negrait si minunat de la Dumnezeu Cel în Treime rodul Duhului Sfânt, pe care, primindu-l cu multa evlavie si cuviinta, rugaciunea îl transmite si sufletului ca pe un dar ceresc de nepretuit, trimis lui din cer de la Dumnezeul tuturor ca arvuna a împaratiei ce va sa vina si a învierii. Acest rod ceresc si dumnezeiesc al Duhului Sfânt, dupa ce este primit de suflet prin mijlocirea rugaciunii, a rugaciunii curate, dobândeste deodata si iubirea dumnezeiasca, bucuria duhovniceasca, pacea inimii, îndelunga rabdare la necazuri si la ispitele acestui veac, bunatatea, credinta neclintita, blândetea lui Hristos si înfrânarea cea ucigatoare de patimi. Toate acestea sunt numite "roada a Duhului". Iar Dumnezeului nostru slava si puterea în vecii vecilor.

Amin.

Tipărire