Cuvântul al saptesprezecelea

Despre cum se pastreaza cu rugaciunea mintii si a in imii haina sufletului curata, nepatata si vrednica de Imparatia Cereasca.

Binecuvinteaza, parinte!

Mintea omului este podoaba sufletului, iar cugetul este bunacuviinta su fletului. când ne pazim prin rugaciunea inimii mintea noastra cu rata de ganduri murdare si cugetul nostru curat de cugetare necuviin cioasa, atunci sufletul nostru, frumos împodobit si cuviincios rânduit, intra în camara Mirelui slavei nu cu teama si rusine (caci podoaba lui si cuviinta lui stralucesc precum soarele), ci intra cu curaj si îndrazneala, ca un prieten binecunoscut al Mirelui ceresc. Intrând în camara Mirelui, se va bucura împreuna cu toti sfintii. Ori de câte ori avem mintea noastra murdara, plina de gânduri ucigase, nemilostiva, desfrânata, necinsrita, radacina a relelor, la fel avem si cugetul nostru pângarit de gândurile necuviincioase si vi clene. Si atunci, pentru ca haina sufletului nostru nu este vrednica de nunta împarateasca, sufletul nostru va intra în camara de nunta a Mirelui cu teama si rusine. Deoarece stie foarte bine ca, daca are sa dea seama pâna si de cuvântul spus cu lenevire, cu cât mai mult va fi cercetat pentru faptele sale mai rele si mai viclene? Dar cel care stie despre sine acestea crede ca se poate ascunde? Nu! Nu! Deoarece spune: "Si intrând Imparatul sa vada pe cei chemati, a vazut pe un om care nu era îmbracat cu haina de nunta si i-a spus: Prietene, cum ai intrat aici neavând haina de nunta?" O, ce rusine va fi pentru omul acela, care nu si-a pazit curata mintea si nepatate inima sa si cugetul sau, ci a consimtit cu toate acestea la pacat si le-a pângarit cu lucrarea pacatului! Atât de mare este rusinea aceea care îl va cuprinde atunci când va fi cercetat de preaslavitul acela Imparat în fata tuturor celor prezenti, încât i se va încurca limba si va râmâne fara de raspuns, precum se spune: "Iar el s-a rusinat". Dar credeti ca osândirea si pedeapsa aceluia au ramas numai la acea dureroasa rusine? Nu! Nu! Ce urmeaza este mult mai rau. Deoarece zice: "Atunci împaratul a spus slujitorilor: "Legati-l de mâini si de picioare, luati-l si aruncati-l în focul cel din afara. Acolo va fi plângerea si scrâsnirea dintilor".

Pentru ca sa nu auzim si noi aceleasi cuvinte atunci când se va desparti sufletul nostru de trup si se va înfatisa plin de necuratie în fata preacuratului împarat, sa ne îngrijim ca, înainte de a apune soarele nostru (adica înainte de a muri), sa curatim si sa înalbim precum zapada haina sufletului cu lacrima pocaintei, cu suspinele si cu zdrobirea inimii, si mai mult decât orice cu aducerea aminte de Dumnezeu. Deoarece aducerea aminte de Dumnezeu, suspinul din adâncul inimii si zdrobirea inimii fac sa izvorasca lacrima aceea mântuitoare, iar lacrima zdrobirii inimii si a aducerii aminte de Dumnezeu face sa straluceasca cugetul, curata mintea, adica podoaba su fletului, si-l face numai lumina, cu totul curat si fara pata.

Aceasta lacrima a pocaintei, desi pare a fi ceva pamântesc, nu este asa, ci este de fapt ceva ceresc. De oarece cu aceasta lacrima se spala tainic haina sufletului si o face curata si alba ca lumina. Aceasta înseamna ca, atunci când cineva varsa lacrimi pentru Dumnezeu, straluceste mintea lui si cugetul lui se lumineaza de lumina pocaintei si haina sufletului devine luminoasa, asa cum era înainte de a fi murdarita de consimtamântul rusinos cu fapta faradelegii. Ca mintea devine curata în felul acesta si cugetul se lumineaza de catre lacrima iubirii lui Dumnezeu sau de lacrima pocaintei, acest lucru se face vadit dupa cum urmeaza.

Când mintea omului se va curati si cugetul lui la fel, cu lacrima, cum am spus, atunci omul vede nu numai generozitatea sufletului sau, si familiaritatea pe care sufletul o are cu îngerii si cu celelalte fapturi nemateriale ale lui Dumnezeu, ci vede înca si pe Cel întru cele înalte Preaînalt Dumnezeu, pe Cel nevazut, cât încape în firea omeneasca sa-L vada dupa masura curateniei cu care s-a curatit cugetul si dupa luminarea cu care s-a luminat mintea omului prin multa si neîncetata varsare de lacrimi.

Acest lucru vrea sa-l arate si ceea ce a spus unul dintre întelepti: "Mintea vede pe Dumnezeu", adica atât cât se curateste mintea prin lacrimile iubirii lui Dumnezeu, tot atât vede si slava lui Dumnezeu.

Daca cineva nu are iubirea lui Dumnezeu în inima sa, este cu neputinta sa vada slava lui Dumnezeu. Deoarece atunci când lipseste iubirea lui Dumnezeu din inima lui, acesta nu stie nici ce vrea sa-nsemne lacrima iubirii lui Dumnezeu. Asadar, atunci când acesta nu varsa lacrimi pentru Dumnezeu, cum sa se curete mintea si cugetul lui de ceata pacatului? Iar pacat numesc aici orice lucru care împiedica mintea sa ajunga la lacrima iubirii lui Dumnezeu.

Pentru aceasta spunem ca, daca mintea nu se va curati cu aceasta lacrima, nu va putea vedea slava lui Dumnezeu. Nu poate nici sa guste în inima sa Harul si mângâierea Sfântului Duh (ceea ce spun acum stiu numai acei robi ai lui Dumnezeu care au gustat acest duhovnicesc Har si aceasta mângâiere în sufletele lor). Si când cineva nu va gusta în fapt, într-un anume fel si în realitate, în sufletul lui Harul si bucuria lui Dumnezeu, acela nu poate nici sa se concentreze în inima sa din iubire si din râvna pentru Dumnezeu si, prin urmare, nu poate nici sa se elibereze de pofta si de râvna pe care le are inima sa pentru cele pamântesti.

Deoarece ceea ce gusta inima omului, aceea si doreste, si la ceea ce lucreaza, lucrului aceluia îi este si roaba. "Tot cel ce face pacatul este rob pacatului". Cine este rob al pacatului, acela are cugetul lui foarte departe de vederea lui Dumnezeu. La fel, are si inima lui lipsita de mângâierea Duhului Sfânt, cu care sunt mângâiati oamenii virtuosi.

Aceasta mângâiere a Sfântului Duh este arvuna a împaratiei Ceresti. Cu aceasta arvuna ne cheama Hristos, ca printr-o chemare, la acele bunatati "pe care ochiul nu le-a vazut si urechea nu le-a auzit si la inima omului nu au ajuns", pe care le-a pregatit mai înainte de facerea lumii pentru prietenii Sai. Deoarece, precum acel om care este chemat la bucuria nuntii cu o chemare, vazând chemarea, îsi aminteste de bucuria nuntii si asteapta cu nerabdare sa vina ziua nuntii, pentru a se bucura si pentru a gusta din bucuria nuntii, precum se zice. A spus Domnul parabola aceasta: "Asemenea este împaratia Cerurilor unui împarat care a facut nunta fiului sau", adica Cerescul Dumnezeu si Tata a trimis la noi pe Unul nascut si nepretuitul Sau Fiu, pentru a ne chema în împaratia Lui, care ramâne vesnica. "Imparatia Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, este împaratia tuturor veacurilor, si stapânirea Ta este din neam în neam".

Ne-a chemat, asadar, Hristos în împaratia Lui. Dar cum ne-a chemat? Numai cu cuvântul simplu, sau si prin altceva? Sa nu fie sa ne fi chemat numai cu cuvântul simplu! Deoarece, daca un om al acestui veac, atunci când cheama pe cineva la nunta si la bucuria fiului sau, îi trimite chemare cu dar, cu cât mai mult Hristos, Cel care S-a coborât din ceruri ("nimeni, spune, nu va urca la cer, decât Cel care a coborât din cer"), Fiul singurului Ceresc si Preaînalt Imparat, nu ne cheama oare în împaratia Lui cu chemare si cu dar de cinste? Adica trimitându-ne vreun semn ceresc, nematerial, duhovnicesc, si negrait? Deoarece, daca ne-ar chema numai cu cuvântul, fara nici un semn ceresc si duhovnicesc, cum s-ar încredinta cineva ca ceea ce ne fagaduieste ne va si da în împaratia Sa cereasca, daca Il vom urma, sunt asa cum ne spune?

Acest semn îl vrei, o, ascultatorule, si doresti sa-ntelegi ce fel de semn este? Asculta! si dupa ce asculti, cere-l de la Hristos sa ti-l dea, deoarece Hristos Insusi spune: "Cereti si vi se va da". Inima ta va întelege atunci putin din cele ce ochiul nu a vazut, urechea nu a auzit si mintea nu a gândit.

Acest semn ceresc, pe care ni-l arata numai noua, celor credinciosi (precum steaua cereasca a aratat numai împaratilor persani pe împaratul Ceresc nascut pe pamânt pentru mântuirea noastra), semn ceresc si duhovnicesc, spun, care ne arata si ne face sa întelegem bunatatile cele viitoare pe care ni le fagaduieste Hristos în Imparatia Sa, nu este altceva decât Harul Sfântului Duh, care, daca atinge inima omului, atât de mult o îndulceste, atât de mult o mângâie, atât de mult o înstiinteaza despre bunatatile ce va sa vina, încât devine ca o sageata de aur a iubirii dumnezeiesti în inima omului si o rana preadulce a iubirii Lui si-l face pe acel om sa se raceasca si sa uite lucrurile veacului de acum si sa iubeasca cu nesat si sa se încalzeasca cu dorinta nemarginita pentru lucruri ale veacului viitor, asteptând cu nerabdare vremea când sufletul sau se va desparti de trup si va merge la cele râvnite.

Pentru ca ai auzit care este semnul acesta pe care ni l-a dat Hristos, prin care putem sa întelegem si celelalte bunatati nadajduite pe care ni le-a pregatit, asculta acum, iubite frate, cum poti sa te învrednicesti în inima ta, fara întârziere, de acest semn ceresc si duhovnicesc al lui Hristos.

Zdrobindu-ti inima cu "Doamne Iisuse Hirtoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma" si spunând aceasta rugaciune mult timp, din adâncul fiintei tale si din centrul inimii tale, inima ta se centreaza dintr-o data înlauntrul iubirii lui Dumnezeu si se aprinde în aceasta dorul si iubi rea lui Dumnezeu însusi. Deoarece, spunând tu în felul acesta rugaciunea, este curatita inima ta de aceasta de îndata si devine pregatita pentru a locui în ea Acela care a creat-o. "Vom veni - spune Hristos, Eu si Tatal Meu, si Ne vom face locas în el".

Ai vazut deci acum, iubite frate, de ce a fost sagetata inima ta de iubirea lui Dumnezeu si de dorul Lui? Deo arece a locuit în ea însusi Dumnezeu care a creat-o.

Dar numai acest semn este, de la care cunosti ca a salajluit în inima ta Dumnezeu, sau mai este si altul? Da! Si acesta si multe alte semne sunt, care ne arata si ne încredinteaza ca a salasluit în noi Dumnezeu. Aceste semne sunt si se numesc tainice (mistice) deoarece numai acea inima le cunoaste care a devenit salas si casa a nevazutului Dumnezeu. Le cunoaste numai inima deoarece lucreaza în ea în chip minunat si negrait Dumnezeu lucrarea Lui dumnezeiasca si duhovniceasca. Dar, mai special si mai vadit, putem spune despre acestea în felul urmator: când trece prin inima amintirea lui Dumnezeu, cum sa nu se bucure nespus inima la aceasta amintire a lui Dumnezeu si sa nu tresalte înlauntrul ei cu caldura duhovniceasca a evlaviei sfinte, când, spun, se întâmpla aceasta? Atunci cunoaste inima ca a devenit templu si locas al nevazutului Dumnezeu.

Aceasta evlavie sfânta, care izvoraste din amintirea lui Dumnezeu este o bucurie negraita a sufletului si a inimii deopotriva. Aceasta ur meaza în chip special dupa descoperirea dumnezeiasca, dupa aratarea dumnezeiasca, dupa vederea dumnezeiasca, dupa contemplarea dumnezeiasca.

Deci, când auzi în Sfânta si Dunmezeiasca Scriptura ca dantuiesc sfintii, când spune: "Isaia dantuieste, Fecioara a avut în pântece...", atunci sa întelegi aceasta nemasurata bucurie pe care o gusta cei care vad frumusetea neschimbatoare si negraita a Domnului slavei. Caci sfintii care vad fata lui Dumnezeu însusi, care este cu adevarat preafericit, dantuiesc tainic în bucuria Domnului lor, adica se bucura si se veselesc peste masura în bucuria Stâpânului lor. La fel cu aceasta se întâmpla si acum, în aceasta lume, când vreun rob al lui Dumnezeu se învredniceste sa vada slava înfricosâtoare si de nevazut a Domnului. Deoarece atunci atâta bucurie primeste inima lui, încât este cu neputinta sa o povesteasca orice limba omeneasca.

De aceea spune Domnul: "Bine, sluga buna si credincioasa; peste putine ai fost credincios, peste multe te voi pune, intra întru bucuria Domnului tau", adica atunci când cineva lucreaza fara odihna si cu dragoste toate poruncile Domnului si inima lui nu se semeteste din pricina virtutilor pe care le reuseste datorita Harului Domnului, ci mai curând se smeresre, atunci Domnul slavei face sa se arate o raza a slavei Sale dumnezeiesti în inima robului credincios, ca cea pe care a aratat-o pe Muntele Tabor ucenicilor Sai. Daca aceasta raza a slavei Sale dumnezeiesti este vazuta tainic de sufletul slujitorului credincios si gustata nespus de inima sa, se bucura peste masura sufletul lui de slava aceea a Domnului, tresalta si dantuieste dinlauntru si inima lui. Deoarece "a intrat întru bucuria Domnului ei", înseamna, ca si când ar zice mai vadit Domnul slavei astfel: "Deoarece tu, o, sluga mea buna si credincioasa, lucrezi neobosit si cu dragoste lucrarea poruncilor mele, iata, si Eu te învrednicesc sa vezi slava Mea si sa contempli mai clar (asa cum Eu stiu) fata Mea cea nevazuta, fata Mea cea necuprinsa cu gândul, fata Mea pe care cel ce se învredniceste prin Harul Meu sa o vada se va bucura inima lui si se va veseli sufletul lui la vederea fetei Mele de nenumarate ori mai mult decât sar bucura daca ar avea toate bunatatile lumii acesteia.

Rugaciune foarte trezvitoare de suflet

Dar Doamne, Doamne! Dulcele meu Iisus Hristos, Imparatul slavei, iata, plecând genunchiul sufletului meu nelegiuit si al trupului meu pângarit, ma rog împaratiei Tale si de multe ori si fierbinte cer bunatatii Tale celei negraite, descopera-mi si mie, netrebnicului robului Tau si smeritului rugator, fata Ta cea dumnezeiasca, fata Ta cea frumoasa, fata Ta cea vesela, fata Ta cea curata si mai presus decât orice curatenie, pentru ca sa o vad si eu, cel din urma rob al tau, atât cât poate slabiciunea mea sa o vada.

Deoarece, Doamne al slavei, daca ma voi învrednici de Harul Tau sa o vad, se va îndulci întru ea cugetul meu si se va veseli întru ea gândul meu ("Se va veseli întru el gândul meu, iar eu ma voi veseli întru Domnul" spunea proorocul). Si când, Doamne al slavei, preadulce Hristoase al meu, îmi vei descoperi si-mi vei arata fata Ta preaslavita si înveselitoare, atunci ma voi bucura minunat la aratarea Ta dumnezeiasca, deoarece, vazând eu fata Ta preaslavita, ma voi satura în chip tainic de Harul slavei Tale dumnezeiesti, precum spune iarasi proorocul Tau: "Ma voi satura vazând slava Ta". Daca însa, Doamne al mângâierii, nu-mi vei arata Tu slava preaslavitei Tale fete, cum este cu putinta pentru mine sa ma veselesc duhovniceste si sa Te iubesc asa cum trebuie sa Te iubesc pe Tine, Dumnezeul meu? Si daca nu ma voi învrednici de Harul Tau sa Te iubesc pe Tine, Dumnezeul meu, asa cum se cuvine, cum este cu putinta sa ramân eu întru Tine si Tu sa ramâi întru mine?

Da! Doamne al puterilor, arata-mi mie, Te rog, slava Ta, pentru a o vedea, deoarece se topeste sufletul meu de dorul de a fi în curtile Tale, ale preadulceului meu Domn si Dumnezeu. Deoarece, Doamne, eu, cel mai nevrednic decât viermii si mai pacatos decât cei mai pacatosi, daca ma voi învrednici de bunatatea Ta sa Te vad în chip aratat cu ochii sufletului meu (asa cum stii Tu) pe Tine Domnul si Dumnezeul meu Cel viu, se va bucura inima mea de îndata si trupul meu deopotriva la aceasta vedere si aratare dumnezeiasca ("Inima mea, spune, si trupul meu se vor veseli de Dumnezeul meu, Cel viu").are se vor bucura inima mea si trupul meu când ma voi învrednici sa Te vad, va fi minunata si de necuprins cu gândul. Deoarece, Domnul meu, Domnul slavei, în clipa aceea în care vei binevoi sa Te vad, cred ca, trupul meu îsi va pierde mult din greutatea lui si va deveni usor ca ceva netrupesc. Deoarece atâta usurare simte de la aceasta nespusa bucurie si desfatare duhovniceasca, pe care o primeste la aratarea Ta, încât i se pare ca nu mai are asupra sa nici un fel de greutate. Atunci, întâmplându-se aceasta, se bucura peste masura de prezenta Ta dumnezeiasca si atât de mult doreste sa se bucure, încât din pricina bucuriei acesteia fara de margini ar vrea sa dantuiasca în chip tainic, asa cum dântuiesc tai nic muntii si dealurile vazând straina si de neînteles iconomie a întruparii Tale. "Muntii, spune, au tresaltat precum berbecii, si dealurile precum mieii oilor" la vede rea dulce a preaslavitei Tale fete.

Iarasi, Doamne, daca Tu ma vei învrednici sa Te vad, primesc astfel o încredintare si o instiintare ca Tu ma iubesti si ca eu ma aflu în chip nevazut sub acoperamântul aripilor Tale, ale Atottiitorului Domnului si Dumnezeului meu. Apoi, având aceasta înstiintare, doresc sa-Ti slujesc cu multa dragoste, din toata inima mea si din tot cugetul meu, fiind aprins în duhul meu de focul Sfântului Tau Duh. Mai mult, având în fata ochilor mei dumnezeiasca Ta aratare, doresc sa pun urcus în inima mea, hotarânduma eu, în sinele meu, sa pazesc nestricate poruncile Tale, dupa cum ne-ai poruncit: "Tie îti poruncesc sa pazesti' poruncile Mele foarte", desi port acest trup al meu de tarâna si ma aflu în tulburarile vaii plângerii a acestui veac. Aceasta, Domnul meu, Doamne, doresc sa reusesc eu, cel din urma tuturor, cu Harul Tau; "Caci Harul Meu - ai spus, Doamne - în slabiciune se desavârseste". Deoarece doresc sa fiu întarit de cercetarea Ta dumnezeiasca, ce ma va întari în pazirea poruncilor Tale. Si, Doamne, când Te voi odihni cu pazirea poruncilor Tale, atunci voi vedea întru nadejde în chip nevazut, dar ca si vazut, în minte, dar ca si vadit, cu ochiul tainic al sufletului meu, o mâna nevazuta si mai alba decât zapada binecuvântânduma în chipul crucii din slava Ta nevazuta si înfricosatoare. Atunci, Tu, Hristoase al meu, Dumnezeul meu Atoatetiitor si Domnul meu, vei întinde mâna Ta dumnezeiasca cea nevazuta din locasul Tau cel sfânt si ma vei binecuvânta cu iubire parinteasca si cu bunatate duhovniceasca. Acea binecuvântare a bunatatii Tale va trece nevazut în sufletul meu din preacurata si dumnezeiasca Ta mâna preaîmbelsugata si cu prisosinta.

Binecuvântarea aceea a bunatatii Tale, necuprinsa cu mintea, dar înteleasa, din dumnezeiasca Ta mâna care ma închina pe mine, se va revarsa nevazut asupra sufletului meu atât de linistit-linistit, precum cade zapada din înaltimea cerului, atunci când nu sufla deloc vântul. Dar zapada, desi cade lin-lin, este totusi foarte rece, în timp ce binecuvântarea care se revarsa din mâna Ta cea sfânta în sufletul meu în felul acesta nu este rece precum zapada, ci alba sau chiar mai alba decât zapada ("Si mai alb decât zapada ma voi albi", spune Scriptura) si preamângâietoare, preaîmbucuratoare si preaîncalzitoare de suflet. Deci, asa fiind, va spori dragostea, va încalzi si va întari sufletul meu mai mult si mai mult în slujirea Ta si în împlinirea voii Tale preasfinte. De aceea, dupa aceasta, doresc sa trec de la o putere duhovniceasca la alta putere duhovniceasca; "Vor merge, din putere în putere", zice psalmistul.

Deoarece, Doamne al slavei, faptele acelea si virtutile acelea care, înainte de a gusta din Harul Tau, mi se pareau mari si peste puterea mea, dupa ce primesc darul Harului Tau, atunci doresc sa le înmultesc pentru ca doresc sa fiu întarit de binecuvântarea Ta. Si atunci, Doamne, când doresc sa le înmultesc cu ajutorul Tau, sunt înstiintat si încredintat ca din nou voi fi cercetat de Tine Dumnezeul meu, cu o cercetare nu mai mica decât cea dintâi. Deoarece atunci Tu, Domnul tuturor Sfântul lui Israel, Imparatul slavei, Te vei arata iarasi mai presus de întelegere ochilor mei (cum Tu stii), spre nevoia mea, când ma voi ruga în Sionul sfânt din adâncul inimii mele, dupa cum spune iarasi profetul: "Se va vedea Dumnezeul dumnezeilor în Sion".

Da! Doamne al puterilor si Doamne al milei! Pentru rugaciunile tuturor celor ce au bineplacut Tie de la începutul veacurilor, fa-mi acest dar si descopera-mi si mie fata Ta cea îmbucuratoare si preasfânta, care este mai presus de orice. Deoarece, Doamne, bucuria duhovniceasca este mai presus decât orice, încât doresc sa o am eu, robul Tau, si sa Te vad o ora, dupa care sa mor, decât sa traiesc mii si mii de zile fara sa Te vad niciodata. Caci, Doamne al dreptatii, daca m-am învrednicit de Harul Tau sa Te vad o data, inima mea a fost înstiintata ca aceasta vedere dumnezeiasca si mai presus de orice cuvânt a Ta si sfânta Ta aratare, îmi va fi o arvuna neschimbatoare a viitoarei si dumnezeiestii Tale împaratii. Precum si contrariul, când nu ma învrednicesc sa Te vad niciodata în aceasta viata, atunci inima mea nu are nici o înstiintare adevarata ca voi gusta slava împaratiei Tale în viata viitoare.

De aceea, Doamne, învredniceste-ma, ma rog, sa Te vad si sa ma bucur de dumnezeiasca si sfânta Ta aratare. Deoarece Tu, Doamne, care cercetezi inimile si rarunchii tuturor oamenilor, stii prea bine si dorul inimii mele, pe care-l am eu, netrebnicul Tau rob, pentru Tine, Dumnezeul meu. "Caci am fost ales, sa ma adapostesc în casa Ta, Dumnezeule, si nu sa locuiesc în corturile pacatosilor", spune proorocul. Deci, Doamne, drept fiind întru toate, miluiesti si iubesti pe toti cei care pentru iubi rea Ta locuiesc în curtile Tale.

Aceasta dreptate a Ta, Doamne, ne-a fost vestita si de proorocul si parintele Tau, care spune: "Drept este Domnul si dreptatea a iubit", pentru ca, Doamne, Tu nu bucuri si nu slavesti atât cât bucuri si slavesti pe cel care Te slaveste pururea. Ca numai Tu esti binecuvântat si slavit în vecii vecilor. Amin.

Amin. Asa sa fie. Sa fie.