Cuvântul al optulea

Despre cum cel care se roaga tainic din adâncul sinelui sau si se înfrâneaza de la toate mâncarurile care aduc placere, când este postitor, gura lui se îndulceste uneori de la rugaciune, ca si când ar avea în gura ceva de zahar sau ca si când ar mânca miere din cea mai dulce, dupa cum spune si profetul: "Ca dulceata sunt cuvintele Tale gâtului meu, mai dulce decât mierea gurii mele".

Binecuvinteaza, parinte!

De trei lucruri sa te îngrijesti, o, smeritule monah, pentru a le dobândi:post, înfrânare si rugaciunea in imii daca vrei sa gusti vreodata aceasta minunata dulceata, care îti va îndulci în chip de negrait vârful limbii. Daca însa nu te nevoiesti cu toata dorinta si staruinta în post, înfrânare si rugaciunea inimii, niciodata sa nu nadajduiesti a simti aceasta minunata dulceata pe limba ta. Iar aceasta minunata dulceata pe care o simte limba ta, este o mare mângâiere a lui Dumnezeu pentru tine, pentru a te face mai fierbinte si mai râvnitor în lucrarea ta duhovniceasca.

Putini sunt cei care se bucura de aceasta minunata si dumnezeiasca dulceata a limbii. Mai mult chiar, nici acestia nu o simt întotdeauna, ci numai uneori, când binevoieste Domnul sa-i mângâie cu ea. Când însa o simt cu adevarat cu limba lor, atunci cunosc ei însisi ce bun lucru este sa posteasca cineva mereu, sa se înfrâneze totdeauna si sa se roage neîncetat lui Hristos din toata inima lui, pentru ca fara acestea nu poate simti în gura lui aceasta dulceata.

Asadar, aceasta dumnezeiasca dulceata "este de negrait, deoarece este duhovniceasca, pentru ca orice lucru duhovnicesc este de negrait si tainic. Dar pentru a întelege cât de putin cineva cum lucreaza aceasta asupra limbii, spunem cele de mai jos:

Aceasta minunata si dumnezeiasca dulceata de care se îndulceste în chip negrait limba seamana la dulceata cu dulceata zaharului, dar este mult diferita de aceasta, deoarece ori de câte ori iei în gura ta zahar, gura ta se îndulceste pentru putin, pentru ca dupa ce se topeste zaharul si este înghitit, dulceata lui nu mai este simtita, în afara de cazul în care din nou iei în gura alt zahar. Cu zaharul acesta tainic si duhovnicesc pe care îl pune în chip nevazut Harul Domnului în gura ta si cu care atinge în chip minunat limba ta nu se întâmpla astfel, deoarece nu mai este necesar ca tu, dupa ce se termina dulceata din gura ta, sa iei în gura altceva dulce pentru a-ti îndulci gura, pentru ca dulceata lui Dumnezeu este nesfârsita.

Este de ajuns numai sa te învrednicesti de ea prin mijlocirea rugaciunii inimii si a postului curat.

Când, deci, se îndulceste limba ta, simti dulceata în partea din fata a limbii, ca si când ai fi pus acolo o bucatica mica de zahar, care a început sa se topeasca în gura ta. Iar atunci când simti ca se îndulceste astfel limba ta, pentru a simti si mai bine aceasta dulceata duhovniceasca dumnezeiasca, tine bine închisa gura ta, deoarece în felul acesta vei simti ca aceasta dulceata dumnezeiasca si negraita izvoraste fara sa se sfârseasca din partea din fata a limbii, ca si cum ar izvorî apa dintr-un izvor. In timp ce o simti astfel izvorând, de îndata va disparea de pe limba ta daca cumva se întâmpla sa vorbesti cu cineva vreun cuvânt. Dar daca închizi gura si din nou esti cu luare aminte la gura ta, iata, din nou simti ca se îndulceste limba ta.

Exista o planta a carei floare are un fel de miere naturala. Aceasta floare, când o iei de pe tulpina ei, este ca un fel de tevisoara. Daca pui în gura aceasta tevisoara si tragi aer, simti dulceata ei pe limba ca de miere. La fel ca aceasta este dulceata pe care o simti pe limba ta si care este de la Harul lui Dumnezeu. In cazul dulcetii plantei de care vorbeam, daca o inspiri o data, se termina si dulceata acesteia, numai daca nu iei alta floare si o mirosi, atunci simtind din nou dulceata. In cazul dulcetii lui Dumnezeu, însa, aceasta nu se sfârseste atâta timp cât îti pastrezi gura curata de orice mâncare sau bautura materiala.

Daca vei gusta ceva material, atunci nu vei mai simti acea prezenta vie a dulcetii lui Dumnezeu în gura ta în ziua aceea.

Uneori, mai ales dupa gustarea a ceva material, dulceata aceasta dispare de tot în ziua aceea. Aceasta dulceata a limbii, uneori, când tii mult timp gura închisa, izvoraste în chip minunat si neîncetat în gura ta, si o simti astfel izvorând si astfel lucrând lucrarea sa dulce vadita si de nedescris la fiecare respiratie. Uneori o simti si înautrul buzelor tale, deoarece se îndulcesc si acestea pe partea dinauntru a lor, ca si când le-ai fi uns cu pudra de zahar sau cu miere preadulce.

Asadar, fereste-te, smeritule monah, atunci când simti aceasta dulceata, sa gusti ceva pamântesc, în afara de cazul când e mare nevoie, pentru ca sa nu te întristezi dupa aceea fara folos. Chiar daca sufera de foame pântecele tau, sa nu-i dai nimic de mâncare, deoarece când pântecele sufera de foame se satura gura ta de aceasta dulceata minunata si sensibila a lui Dumnezeu. Daca dai pântecelui tau hrana materiala, limba ta va fi lipsita de aceasta minunata dulceata. Când se îndulceste în felul acesta limba ta de aceasta dumnezeiasca dulceata, atunci sa nu scuipi afara saliva ta, ci sa o înghiti. Deoarece atunci când o înghiti simti mai departe dulceata în gura ta, iar daca o scuipi afara, vei fi lipsit pentru un timp de aceasta dulceata; (de aceea, probabil, un cuvios nu a scuipat niciodata în viata lui). Mai mult decât orice, încearca sa tii gura ta închisa, daca nu se iveste vreo mare nevoie sa vorbesti, pentru ca nu cumva sa-ti para rau dupa aceea.

Daca vreodata, în timp ce simti în gura ta aceasta minunata si înalta dulceata, este nevoie sa citesti ceva din Sfânta Scriptura, citeste cu multa evlavie. In timp ce citesti, ia aminte în acelasi timp si la dulceata pe care o simti în gura, sa vezi daca se mai pastreaza sau nu, daca mai izvoraste din limba ta sau s-a oprit. Daca se mai pastreaza, fii atent si la dulceata aceasta minunata si la ci tire, deoarece în acest fel vei mai simti si o alta dulceata duhovniceasca, nu pe limba ta, ci în cugetul tau, pentru ca se va îndulci si cugetul tau de Harul lui Dumnezeu. Atunci, daca se va înmulti de doua ori mângâierea lui Dumnezeu, va dori sa se înmulteasca de trei ori. Vei dori, fara întârziere, sa simti si în ochii tai mângâierea lui Dumnezeu, dorind ca si acestia sa verse lacrimi curate din iubire pentru Dumnezeu, lacrimi care vor fi foarte dulci sufletului tau. Atunci, daca se va înmulti de trei ori mângâierea lui Dumnezeu, vei dori fara întârziere sa se înmulteasca si mai mult, râvnind o a patra mângâiere din partea lui Dumnezeu, deoarece în aceiasi timp cu cea de a treia mângâiere vei dori sa vezi cum omul tau launtric se va unge în chip nevazut de Harul Sfântului Duh cu untdelemnul dumnezeiesc al desfatarii duhovnicesti, si prin aceasta vei deveni în întregime linistit, în întregime lin, în întregime desfatare duhovniceasca. Nu a ramas nici o simtire a sufletului tau nemângâiata de mângâierea Harului Sfântului Duh.

Toate acestea se vor întâmpla cu tine daca vei reusi sa pastrezi înlauntrul tau, cum am spus, minunata si negraita dulceata. Iar daca nu vei reusi sa pastrezi aceasta înalta dulceata pe limba ta atunci când citesti, sa nu deznadajduiesti si din aceasta sa vrei sa gusti ceva, sa vorbesti fara rost sau sa bati câmpii, ci pazeste-te de toate acestea si de multe asemenea lor, deoarece în felul acesta vei vedea peste putin timp cum se îndulceste din nou gura ta în chip minunat cu aceasta dumnezeiasca dulceata.

Aceasta dumnezeiasca dulceata izvoraste din limba ta, sau provine din Harul lui Dumnezeu, care atinge fara sa simti limba ta, îndulcind astfel limba? Acest lucru, smeritule monah, nu poti sa-l întelegi cu precizie. Pare ca izvorând din limba, dar în realitate nu izvoraste din limba, ci din Harul dumnezeiesc, care atinge pe nesimtite limba ta si o strabate în chip de negrait, în felul acesta îndulcind-o. Pentru aceasta pare ca izvoraste din limba. Aceasta însa, iubite frate, nu este nevoie sa o cercetezi prea mult, deoarece daca o cercetezi prea mult, nu vei afla nimic mai mult decât ceea ce ti-am spus noi.

Aceasta dulceata dumnezeiasca izvoraste uneori în gura ta, si în timp ce izvoraste ti se pare ca se împutineaza si ca urmeaza sa se sfârseasca. Dar în timp ce ti se pare ca se împutineaza, din nou, simti ca se îndulceste limba ta pe neasteptate.

Bucurie si desfatare duhovniceasca, smeritule monah, vei trai atunci când te vei învrednici de toate acestea despre care ti-am vorbit. Deoarece atunci nu va mai fi nevoie sa manânci nici sa bei sichera sau altceva dulce pentru a-ti îndulci gura ta, deoarece o îndulceste mângâierea lui Dumnezeu. Dulceata pe care ti-o dau sichera sau alte dulciuri, pe care le manânci sau bei, nu este permanenta, ci se pastreaza numai atâta timp cât ai în gura dulciurile respecrive, în timp ce mângâierea lui Dumnezeu pastreaza în chip real dulceata în gura ta atâta timp cât te vei înfrâna de la roadele pamântului.

Evreii timpului aceluia în care îi hranea Dumnezeu cu mana, atâta timp cât s-au înfrânat de la roadele pamântului, au primit mana cereasca, care îi îndulcea. Când au început sa

consume roadele pamântului, s-a luat de la ei mana cereasca. Daca tu, smeritule monah, care cu Harul lui Hristos te-ai învrednicit în chip vadit pe limba ta de aceasta negraita dulceata si ai în gura ta hrana îngerilor, mana cereasca, aceasta minunata dulceata, vei dori sa gusti din roadele pamântului, vei fi lipsit de îndata de aceasta tainica dulceata.

Bine ar fi pentru tine sa postesti totdeauna si sa te înfrânezi de la toate si sa te rogi neîncetat, pentru ca sa te hranesti mereu cu aceasta minunata dulceata, decât sa-ti saturi pântecele tau cu mâncaruri materiale si sa fii lipsit de aceasta mana cereasca predulce.

Am vazut odata un ieromonah care, în timp ce proscomidea la Sfânta Proscomidie, s-a umplut pe neasreptate de lacrimi si nu putea sa-si opreasca multimea lacrimilor, ci cât a proscomidit a plâns fara oprire. Când trebuia sa spuna: "Ca a Ta este împaratia..." sau alt ecfonis, se silea sa-si opreasca pentru o clipa evlavia sfânta care-i cuprinsese inima, îngrosându-si într-un fel glasul pentru a nu se cunoaste ca este patruns de asa o evlavie.

La fel, era patruns de aceeasi evlavie si când spunea rugaciunile. Când a citit Sfânta Evanghelie, atâta evlavie sfânta l-a cuprins, încât i se înecau ochii în lacrimi si plângea pe fata, neputând sa se mai stapâneasca. Si nimeni din cei care luau parte la dumnezeiasca Liturghie nu a ramas nepatruns de acea sfânta evlavie, în afara de unul ca mine, care eram nesimtitor cu sufletul si cu inima împietrita. Pe tot parcursul dumnezeiestii Liturghii era patruns de evlavia aceea când mai mult, când mai putin, dar cu o nemasurata desfatare duhovniceasca a sufletului. lar când s-a împartasit cu preacuratul Trup si cu cinstitul Sânge al Domnului, a umplut de lacrimi Sfântul Disc, acoperamintele si antimisul.

Dupa aceea, daca s-a terminat dumnezeiasca Liturghie, l-am întrebat sa-mi spuna adevarul, de ce a fost patruns atât de mult de evlavie si de ce a varsat atâtea lacrimi, chiar în fata lumii, lacrimi pe care eu nu le pot varsa nici într-ascuns pentru a milostivi sufletul meu. Si acesta, ca un iubitor de adevar, bun si fara rautate, mi-a spus tot adevarul, vorbindu-mi in felul acesta: "Eu, frate, când la Utrenie se citea slujba, cercetam în chip tainic si neîncetat în inima mea numele Domnului. Când slujba era în toi, am început sa simt putin pe limba mea un fel de dulceata foarte fina, care îmi îndulcea limba putin câte putin. In acelasi timp cu aceasta dulceata am simtit înlauntrul meu putin si o oarecare mângâiere duhovniceasca. Cu cât trecea timpul, eu lucram cu mai multa râvna rugaciunea "Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma" si s-a înmultit putin câte putin dulceata aceea minunata, s-a marit si mângaierea duhovniceasca care venea de la Dumnezeu. Atunci, dintr-o data inima mea a fost patrunsa de evlavie sfânta. Dupa ce am facut rugaciunile pentru începutul dumnezeiestii Liturghii, a prisosit si mai mult dulceata în gura mea si am simtit si mai vie mângâierea lui Dumnezeu înlauntrul meu. Atunci nu am mai putut sa-mi stapânesc lacrimile. Când am citit Sfânta Evanghelie, la fel am simtit în gura mea aceasta minunata si fina dulceata, de data aceasta într-o masura mult mai mare. O data cu ea s-a îndulcit peste masura si cugetul meu la cuvintele sfintei si dumnezeiestii Evanghelii, întelegând mintea mea cu claritate puterea, întelesul si duhul fiecarui cuvânt al Sfintei Evanghelii. Atunci eu, neputând sa mai ascund înlauntrul meu si sa opresc evlavia aceea sfânta, am început sa plâng cu glas ca un copil mic, deoarece se umpluse si se revarsa din inima mea evlavia sfânta. Din clipa aceea si pâna când am terminat Dumnezeiasca Liturghie, întruna eram patruns de evlavie, când mai mult, când mai putin, dupa dulceata pe care o simteam pe limba si pe care o gusta cugetul meu la întelegerea cuvintelor sfinte". Ascultând toate acestea, eu, cel cu inima învârtosata, m-am certat pe mine însumi, deoarece niciodata nu am simtit pe limba mea aceasta dulceata si nici în sufletul meau aceasta mângâiere.

Rugaciune

Daruieste, Doamne, Doamne, îndulcirea si dulceata tuturor robilor Tai care cerceteaza din inima si cu cucernicie numele Tau cel sfânt si dumnezeiesc, daruieste-mi si mie sa iubesc Numele Tau din toata inima mea si sa-l cercetez cu multa evlavie, pentru a simti si limba mea odata, când va binevoi Harul Tau, aceasta dumnezeiasca si înalta dulceata. Deoarece atunci, Domnul meu, sunt înstiintat ca, o data cu aceasta minunata dulceata, va straluci si lu mina cea sfânta a cunoasterii Tale dumnezeiesti înlauntrul inimii mele, prin care va fi luminat ochiul cugetului meu pentru întelegerea adevarata si desavârsita a cuvintelor Tale dumnezeiesti. Daca se va întâmpla cu mine aceasta, Doamne, din. partea Ta, Facatorul meu si Dumnezeul meu, cuvintele Tale se vor arâta ca o dulceata gâtului meu si mai dulci decât mierea gurii mele. Da, dulcele meu îisus, ma rog si implor împârâtia Ta, picura si mie, cel în multe amarât, o picâtura din dulceata Ta dumnezeiasca, din marele si de necuprins adânc al dumnezeiestii si duhovnicestii Tale dulceti. Deoarece a dorit sufletul meu aceasta dumnezeiasca si minunata dulceata mai mult decât aurul sau topazul sau decât oricare piatra pretioasa si ma topesc eu, robul Tau, cu duhul, când ma gândesc ca este mai dulce decât mierea si decât fagurele de miere. Deoarece Tu, Domnul meu, preadulce Iisuse al meu, esti îndulcirea noastra negraita, a tuturor crestinilor, si Tie slava înâltâm în vecii vecilor. Amin.