Cuvântul al nouasprezecelea

La cuvântul "Pentru aceasta te-a uns Dumnezeu cu untdelemnul bucuriei mai mult decât pe cei de aproape ai tai". Inca si despre cine sunt cei de aproape ai lui Hristos, unsi cu untdelemnul bucuriei si din ce semne duhovnicesti întelege cineva cu cugetul sau ca este uns cu untdelemnul bucuriei.

Binecuvinteaza, parinte!

Deoarece spune proorocul: "Tu, Hristoase, ai iubit dreptatea, care se vede în desavârsita iubire a aproapelui, si deoarece ai urât faradelegea, care se vede în chipul si asemanarea lui Dumnezeu, pazind curatenie desavârsita, pentru aceea Te-a uns Dumnezeu,

Dumnezeul Tau, cu untdelemnul bucuriei mai mult decât pe cei de aproape ai Tai, adica mai mult decât pe Sfintii Tai si pe credinciosii Tai."

Sa vedem acum, aici, cum unge Dumnezeu si Tatal cu untdelemnul bucuriei si ce lucru este acest untdelemn al bucuriei despre care se vorbeste si pe cine unge mai mult, pe cine mai putin si pentru ce îi unge.

Cerescul Dumnezeu si Tatal Domnului nostru Iisus Hristos, când a trimis în lume pe Unulnascut si nepretuitul Sau Fiu, L-a uns cu untdelemnul bucuriei mai mult decât pe toti Sfintii, care sunt unsi si ei de Dumnezeu cu untdelemnul bucuriei, pentru curatenia lor si pentru dreptatea lor. Faptul ca L-a uns Dumnezeu Tatal pe Hristos cu untdelemnul bucuriei mai mult decât pe toti Sfintii vrea sa spuna si sa arate iubirea nemarginita pe care a avut-o si pe care o are Tatal pentru Hristos, pentru deofiintimea lor si pentru nemarginita ascultare pe care a facut-o Hristos fata de Tatal Sau. De aceea L-a uns Tatal cu untdelemnul bucuriei mai mult decât pe toti cei de aproape ai Sai. Deoarece pe cel pe care-l iubeste mai mult pe acela îl unge mai mult si-l daruieste mai mult.

Deoarece Domnul nostru Iisus Hristos, când a fost cu trupul pe pamânt, si-a aratat fata Sa atât de frumoasa si de dulce celor care îl priveau cu inima nevicleana, încât celor care gustau o singura data în sufletul lor acea dulceata a cuvintelor lui Hristos, pe care le vorbea preasfânta Lui gura si erau atrasi de Hristos, de fata Lui plina de frumusete, era cu neputinta sa li se stearga din cuget si din inima Harul acela. Atât de nespus si de dumnezeiesc era Harul acela ce se revarsa din Hristos ("S-a revarsat, harul în buzele tale"), atât de mult, spun, era Harul lui Hristos ce se revarsa, încât se transmitea cu multa bogatie de la Acesta spre cei care Il ascultau si Il urmau cu multa sinceritate si cu tot sufletul.

De aceea se spune: "Mai mult decât cei de aproape ai Tai". Si iarasi spun ca cei de aproape si cei ce cred în Hristos sunt unsi de Dumnezeul Cel ceresc, fiecare dupa dorul pe care îl arata dupa Hristos. In multe locuri din Sfânta Scriptura si în multe vieti ale sfintilor auzim vorbindu-se despre Har, pe care sfintii îl dobândeau fiind înca în viata.

Care este acest har, sau mai bine spus, care este harul pe care îl numeste "untdelemnul bucuriei", pe care l-au avut si îl au în sufletul lor cei ce se împartasesc de Hristos, adica cei ce L-au urmat si cei ce-L urmeaza? Asculta, o, cititorule! si din cuvântul însusi se desprinde întelesul, deoarece spune "untdelemnul bucuriei" ca si când ar spune "bucurie duhovniceasca", care provoaca desfatare de negrait si bucurie dumnezeiasca celor care se învrednicesc de ea.

Când crestinul pazeste cu strasnicie toate poruncile lui Hristos, atunci crestinul acela devine iubit de catre Dumnezeul ceresc Cel Atotputernic si de catre Domnul nostru Iisus Hristos, si din acest motiv Hristos Se arata acestuia, dupa cum spune: "Cel ce are poruncile Mele si le pazeste pe ele, va fi iubit de Tatal Meu si Eu îl voi iubi pe el si Ma voi arata lui". Hristos asadar, precum credem si suntem foarte bine înstiintati, este dulceata si îndulcirea de negrait a sufletelor noastre.

Asadar, când Se va arata Hristos pe Sine noua, atunci ne împartaseste si ne face sa gustam din dulceata aceasta a Lui de negrait si din îndulcirea Lui dumnezeiasca. Acest lucru se întâmpla în felul urmator:

Precum atunci când apropii de simtul mirosului tau mirul binemirositor si curat, gusti si tu din mireasma lui si te înveselesti de aceasta mireasma, la fel, aratându-Se pe Sine Hristos noua (acest lucru cititorul sa-l înteleaga în chip simtit si tainic, asupra trupului si a sufletului), ne împartasim si noi de Harul Lui si de bucuria Lui. Si iarasi, cei care au fost miruiti si au gustat, s-au împartasit si au participat la Harul lui Hristos, cei care au fost unsi cu untdelemnul bucuriei de catre Hristos, aceia ne împartasesc si noua si ne transmit parte din acel Har duhovnicesc nesecat pe care l-au primit de la Hristos, precum atunci când atingi mâna ta sau altceva de mirul preacurat, miroase dupa aceea si raspândeste si aceasta mireasma precum mirul, producând placere celor care o miros.

Alta mireasma însa da mirosului nostru mirul însusi (adica alt Har da sufletelor noastre Hristos însusi) si alta mireasma da mirosului nostru acel lucru pe care l-am afundat si lam atins de mir. Adica, alt har dau sufletului nostru sfintii lui Hristos, care au primit har de la Hristos si au fost unsi în omul lor launtric cu untdelemnul bucuriei. Acest lucru (adica faptul ca sfintii care primesc har de la Hristos împartasesc în chip minunat si ei har celor care îi cinstesc cu multa evlavie) este semn al sfinteniei acelora care au mers pe calea cea dreapta a Domnului, semn al bunei miresme si al Harului duhovnicesc cu care îi slaveste Hristos între oameni. Deoarece, vazând cineva sfintele moaste si trupurile acelea raspândind o astfel de buna mireasma, fara sa fi fost unse cu nici un fel de mir, si dând sufletului atâta har si bucurie, încât se minuneaza, ce altceva se arata si se înseamna prin aceasta decât apropierea si comuniunea pe care o au acestia cu Hristos, Stapânul negraitei miresme si a Harului nesecat?

Ai vazut, acum, ca cei ale caror sfinte moaste raspândesc mireasma sunt aproape de Hristos, sunt prieteni cu Hristos, partasi la bucuria si la desfatarea duhovniceasca a lui Hristos? Priveste acum si cum lucreaza Harul lui Hristos în sfinti, chiar atunci când sunt în viata.

Domnul nostru Iisus Hristos este Judecatorul cel preadrept, deoarece rasplateste fiecaruia dupa virtutile pe care le are. Rasplateste atât de drept si de corect, încât nu poate gresi nici cât un fir de par. Acest lucru este încredintat de ceea ce a spus Hristos mamei lui Ioan si Iacob, fiii lui Zevedei, care a cerut de la Hristos ca fiii ei sa stea unul de-a dreapta si unul de-a stânga Lui. Hristos i-a spus: "Aceasta nu-Mi este Mie a da, ci este pentru cei pentru care a fost pregatit". Iar întelesul este acesta: "Cea ce ceri, o, femeie, sa-ti împlinesc, nu este sortit sa se împlineasca. Deoarece Eu, fiind judecator drept, voiesc a aseza de-a dreapta Mea pe Preacurata Mea Maica, si de-a stânga pe Ioan Botezâtorul.

Deoarece acestia depasesc cu mult pe fiii tai în virtute si în sfintenie. Si Ioan, fiul tau, este curat si feciorelnic, si de aceea îl iubesc mai mult decât pe toti ceilalti ucenici ai Mei, dar decât acesta este mult mai curata si mai sfânta Maica Mea. De aceea, pe aceasta, pe Preacurata Mea Mama, doresc sa o asez de-a dreapta Mea, ca Maica a Mea si Imparateasa. Despre aceasta spune si Scriptura: "A stat împarateasa de-a dreapta ta, în haina aurita îmbracata si preaînfrumusetata". Si iarasi, Iacob este bun si virtuos si placuta îmi este petrecerea lui. Dar decât acesta este altcineva mai virtuos si mai bun, fata de care nimeni nu este mai mare din cei nascuti din femeie. Acesta este Ioan, Botezatorul Meu, pe care îl voi aseza de-a stânga Mea întru împaratia Mea."

Pentru ca Dumnezeu judeca lucurile cu multa dreptate, de aceea pune mai aproape de Sine pe cel care este mai virtuos între cei virtuosi. Iar celui pe care îl asaza mai aproape de Sine, aceluia îi da si Harul Sau mai mult si mai îmbelsugat decât celorlalti. Astfel îl unge cu untdelemnul bucuriei mai mult decât pe ceilalti, pentru a-l înstiinta mai mult si mai bine prin aceasta ca numele lui a fost scris în Cartea Vietii si ca va fi împreuna cu Dumnezeu dupa viata aceasta. De aceea spune: " Nu va bucurati pentru ca duhurile vi se supun, ci bucurati-va mai curând pentru ca numele voastre au fost înscrise în ceruri".

Spune "în ceruri", si nu "în cer", pentru a arata diferitele trepte ale slavei pe care o va primi fiecare dupa virtutile sale. Acelasi lucru vrea sa-l spuna si prin: "Mai mult decât cei de aproape ai tai", ca si când ar spune cineva mai simplu astfel: "Pe unul îl unge Dumnezeu în aceasta viata cu untdelemnul bucuriei mult, pe altul putin, pe fiecare dupa nevointele sale, dupa virtutile sale si dupa smerenia sa. Si prin aceasta înstiinteaza pe fiecare sa înteleaga în ce cer este înscris numele lui, adica ce slava va primi când va pleca din aceasta viata. Fiecare dintre acestia cunoaste ca sufletul lor a gustat din acest untdelemn al bucuriei, din semnul despre care voi vorbi mai jos.

Inainte de a gusta omul în chip tainic în sufletul lui si în chip simtit, într-un fel anume, în inima lui acest untdelemn al bucuriei dumnezeiesti, este greoi în priceperea celor dumnezeiesti, este acru si amar în cele duhovnicesti, este greoi în ceea ce priveste lucrurile bine placute lui Dumnezeu si are inima lui rece. Rece atât fata de Dumnezeu, cât si fata de sfinti. Si precum atunci când manânca cineva mâncâre fara untdelemn, i se pare mâncarea fara gust, iar dupa ce îi pune untdelemn i se pare gustoasa si o potfeste mai mult, tot asa si omul acela care nu a fost uns în sufletul lui cu untdelemnul bucuriei este rece si greoi la cuvântul lui Dumnezeu. De aceea sunt multi astfel de oameni în lume, care sunt greoi la ascultarea cuvântului lui Dumnezeu si la post, care este prima porunca a lui Dumnezeu, prin care toti Sfintii au bineplacut în fata lui Dumnezeu. Atât de mult se îngreuiaza unii la ascultarea cuvântului lui Dumnezeu si la post, neprimind sa posteasca atunci când le spune cineva sa posteasca, ca si când le-ar pune în spate un sac plin cu nisip sau cu plumb. Si nu stiu cum de au uitat cuvântul acela al Domnului, care spune: "Caci jugul meu este bun si sarcina mea este usoara".

Dar aceasta li se întâmpla,-pe drept, acelora deoarece nu au în inima lor Harul lui Dumnezeu. De aceea se tulbura si îi îngreuiaza mult lucrarea poruncilor dumnezeiesti.

Dar cel care s-a silit pe sine mai întâi spre împlinirea cuvântului lui Dumnezeu (caci de la Sfântul Ioan Botezatorul, împaratia cerurilor se ia cu forta, cei ce se silesc o dobândesc), si a fost gata sa se piarda pe sine pentru iubirea lui Dumnezeu, pentru care pricina, salvându-si sufletul sau, a primit în suflet Harul lui Dumnezeu si în inima lui untdelemnul bucuriei, pe care o numim arvuna a împaratiei, adica a primit în sufletul sau pe Duhul Sfânt, acela este gata sa asculte si sa împlineasca cuvântul lui Dumnezeu. Primeste cu caldura poruncile lui Dumnezeu. Este neobosit si râvnitor în cele duhovnicesti. Este astfel, deoarece, sufletul lui a gustat din Harul lui Dumnezeu si inima lui a gustat din untdelemnul bucuriei, care a luminat, a linistit si a îndulcit atât simturile lui launtrice, adica cele dinlauntrul trupului sau, cât si simturile sufletului. De aceea un astfel de om este numai bucurie, numai lumina este pe fata inimii sale si pe cea a trupului.

Acesta este întelesul cuvintelor: "în untdelemn se va lumina fata", sau în alta parte: "Inima bucuroasa face sa straluceasca fata". Deoarece, spune-mi, un om care se înfrâneaza foarte mult si straluceste de bucurie duhovniceasca si veselie, care izvorasc din sufletul lui, fiind postitor de mâncarurile si bauturile pamântesti, cum am spus, cum este judecat de inima ta si de cugetul tau? Oare nu ti se pare ca aceasta s-a facut lui de catre Harul lui Dumnezeu si de mângâierea Sfântului Duh?

Da! Acesta este adevarul. Deoarece, daca cineva care este stapânit de zavistie si de patima invidiei si a parerii de sine (cum erau iudeii fata de Domnul) se face ca nu întelege de unde i se întâmpla aceasta, de aceea tace sau spune una sau alta, dupa cum este mânat de patima care îl stapâneste, atunci cele necuvântatoare vor da marturie despre adevar cu lucrarea lor, dupa cuvântul Domnului: "Daca acestia vor tacea, pietrele vor striga". Când fiarele salbatice vad unul dintre acestia la fata sau îi aud glasul, de îndata se îmblânzesc si devin blânde ca mieluseii, deoarece cinstesc fata lui si aratarea si glasul lui.

Dar acestea sunt de ajuns pentru cât am spus despre untdelemnul bucuriei. Sa spunem acum câteva cuvinte si despre untdelemnul diavolului. Precum unge Dumnezeu cu untdelemnul bucuriei capul omului ("Ai uns cu untdelemn capul meu"), adica precum îndulceste cugetul omului curat si întelept Harul Sfântului Duh si îl întareste cu aceasta dulceata duhovniceasca spre toata lucrarea duhovniceasca si miscarea sfânta, tot asa unge si diavolul, cu untdelemnul lui necurat, capul omului desfrânat si risipitor. Adica îi îndulceste cugetul spre lucruri trupesri si, prin aceasta, îl mâna sa faca lucrurile care sunt rusinoase, dupa cum spune dumnezeiescul Pavel. Despre untdelemnul diavolului spune iarasi proorocul: "Cu untdelemnul pacatosului nu voi unge capul meu".

Deoarece diavolul, pentru a-l prinde bine pe om în capcana sa si pentru a-l atrage spre sine cu usurinta, îl prinde mai întâi de cap. Si mai întâi îi unge capul, adica cugetul lui, cu untdelemnul iubirii de placere, care în imaginatie apare cugetului omului ca untdelemnul, adica este dulce. Dar nu este întru totul dulce, asa cum este untdelemnul, ci mai curând amaraciune, mai amar decât fierea. Deoarece, cum am spus, diavolul da mai întâi placere cugetului omului, placerea dorintei, iar dupa ce primeste cu bucurie ispita placerii, adica dupa ce cugetul este biruit de curiozitate pentru cele trupesti si simte placere pentru ele, vine repede-repede dorinta diavolului pâna în inima. Si daca prinde radacini în inima omului dorinta carnii, sau, mai bine spus, lucrarea diavolului, atunci diavolul îl face sa desfrâneze cu inima lui ori de câte ori vrea.

Despre aceasta vorbeste Hristos în cuvintele: "Cel care, vazând femeia, a poftit-o, a si desfrânat în inima lui". Daca se întâmpla omului acest lucru si prinde radacini iubirea de placere înlauntru în inima lui, este usor dupa aceea diavolului sa-l faca sa desfrâneze si cu trupul, atunci când voieste, lucru care înseamna moartea sufletului.

De aceea spune si dumnezeiescul Apostol: "Caci fiecare este ispitit de propria sa pofta, atunci când este atras si momit de ea. Apoi pofta, zamislind, naste pacatul, iar pacatul, odata savârsit, odrasleste moartea" (Iacob 1,1415). Ca sa nu mai ajunga însa omul pâna acolo, sa alunge dintru început din cugetul sau si din inima lui iubirea de placere si dorinta cea rea, care se numeste untdelemnul diavolului, adica înaintemergator al pacatului si cale a desfrâului. Si sa spuna lui Dumnezeu, rugându-se din inima si cu lacrimi: "Cu untdelemnul pacatosului sa nu ungi capul meu", adica: "Acopera-ma, Dumnezeul meu, cu Harul Tau si nu lasa, Doamne, sa prinda radacini în inima mea dorinta cea rea. Mai mult, Dumnezeul meu, varsa peste inima mea untdelemnul bucuriei si unge capul meu cu untdelemnul curateniei, pentru ca sa se îndulceasca gândul meu cu amintirea si cercetarea gândului Tau, sa cercetez Legea Ta dumnezeiasca ziua si noaptea.

Deoarece toata darea cea buna si tot darul desavârsit de sus vine, de la Tine, parintele luminilor, si Tie slava înaltam, Tatalui si Fiului si Sfântului Duh, Dumnezeirii celei Una în trei Persoane, neîmpartita, acum si totdeauna si în vecii vecilor.

Amin.

Tipărire