Cuvântul al cincisprezecelea

Despre cum poate încearca cineva prin intermediul rugaciunii mintii orice fel de vedenie si orice fel de gând, care pare sa fie de la Dumnezeu, daca cu adevarat este de la Dumnezeu sau de la demoni.

Binecuvinteaza, parinte!

Iubite frate, când un om îti da o moneda de aur sau de argint care are chipul regelui si literele si care la vedere arata la fel cu celelalte monezi de aur ale regelui, nu stii sigur daca nu cumva are înlauntrul ei aur înselator, dar de îndata ce o încerci cu ceva anume, cu care se încearca monezile de aur, atunci întelegi daca este aur adevarat sau nu, asa cum se arata pe dinafara. Iar când tu nu o încerci, deoarece nu ai aceasta experienta, o arati altcuiva, care stii ca este foarte priceput la aceasta si bun cunoscator, pentru ca sa o încerce acela si sa-ti spuna ce fel este moneda, daca este buna sau amagitoare. Daca o arati unui om care nu are experienta, care nu are nici un fel de stiinta despre aceasta, mintea ta nu va avea pace, deoarece nu stii sigur daca ti-a spus adevarul, daca moneda este buna sau nu. Iar daca pastrezi moneda amagitoare vei avea paguba, si nu folos.

Tot la fel, deci, sa faci si cu tine, smerite frate, o foarte precisa încercare (dupa cum vei auzi mai jos), si pentru vedeniile pe care le are sufletul tau, care par a fi din partea lui Dumnezeu, dar nu stii daca sunt cu adevarat de la Dumnezeu sau de la demoni, si din pricina aceasta mintea ta are lupta mare si îndoiala, gândindu-te sa nu fie de la demoni vedenia aceea. Deoarece demonii mai mici au obiceiul, atunci când vad pe cineva necunoscator, sa-i arate astfel de vedenii, ca fiind de la Dumnezeu, pentru a-l amagi în felul acesta foarte usor, încet-încet, pâna îl vor arunca în cel mai cumplit labirint al amagirii celei de nevindecat si al rautatii lor de multe feluri. Asa se va întâmpla de va primi vedeniile aratate ca fiind din partea lui Dumnezeu, fara sa le cerceteze cu multa precizie, crezând din tot sufletul si fara discernâmânt ca sunt de la Dumnezeu si i-au fost date spre binele lui.

Tu însa, iubite frate, când vezi vreuna din aceste vedenii, sa nu-i îngadui imediat, fara sa iei mai bine seama, sa intre în suflet, nici sa o primesti fara întârziere si fara grija în inima ta, crezând din suflet ca este de la Dumnezeu, pâna când nu o încerci cu încercatorul care nu da gres al rugaciunii tainice a mintii sau pâna când nu o spui vreunui parinte purtator de duh si lucrator al rugaciunii, pe care-l stii a fi cu experienta la acestea si care poate sati alunge îndoiala si sa te izbaveasca de aceasta prin ceea ce el însusi a faptuit, a învatat si a încercat.

Deoarece, daca tu nu primesti imediat vedenia care ti s-a aratat, pâna când nu afli despre ce este vorba, daca vedenia aratata este de la Dumnezeu, afla ca nu ai pâna acum nici un pacat, deoarece te temi ca nu cumva sa fie aceasta de la diavol sau vreo ratacire (de aceea spune si fericitul Apostol: "Iubitilor, nu credeti în orice duh, ci încercati duhuriie"), pentru ca de multe ori astfel de vedenii, care par a fi din partea lui Dumnezeu, nu stii daca sunt cu adevarat din partea lui Dumnezeu, pentru ca se întâmpla ca sa fie si de la demoni (dupa cum unii oameni pe din afara arata ca niste sfinti, dar pe dinauntru sunt mai rai si decât demonii, a caror amagire o mustra Hristos când zice: "Vai voua fatarnicilor"); aceasta o fac demonii înselatori, pentru ca sa le dai intrare libera si necercetata în cetatea ta, adica în sufletul tau. Si atunci, dupa ce intra în sufletul tau printr-o astfel de amagire, si daca pun piciorul lor acolo, dupa ce mai întâi vor pune stapânire si vor înrobi puterile tale sufletesti, dupa aceea cu usurinta vor pune stapânire si pe puterile tale trupesti.

Deoarece, încet-încet, vor îndeparta fata lor amagitoare de oaie blânda si vor arata sufletului tau fata si salbaticia lupului, încercând sa murdareasca si inima ta cu pofta cea murdara. Vor starui, apoi, sa te arunce în lucrari vadite ale diavolului, pe care niciodata nu le-ai fi urmat daca vedenia ar fi fost de la Dumnezeu.

Aceasta încercare duhovniceasca pe care trebuie sa o aplici vedeniilor pe care le ai trebuie sa se faca astfel: daca în ziua în care ai avut o astfel de vedenie te afli în stare duhovniceasca buna si în mare odihna din partea patimilor tale, iar cugetul tau, de asemenea, este linistit, netulburat de valurile potrivnice care totdeauna obisnuiesc sa-l tulbure, iar inima ta se gaseste si aceasta în stare de netulburare si în ziua aceea este cuprinsa de evlavie cu multa usurinta la orice cuvânt duhovnicesc, sau este cuprinsa de evlavie când în cugetul tau apare vedenia respectiva; daca se întâmpla toate acestea si vezi ca fiinta ta se afla într-o astfel de stare, sa cunosti ca vedenia care ti se arata este de la Dumnezeu si sa nu ai nici o îndoiala în privinta aceasta. Iar daca nimic din toate acestea nu ti se întâmpla dupa aratarea vedeniei, care se arata ca fiind de la Dumnezeu si din aceasta cauza ai îndoiala si te gândesti ca nu cumva sa fie de la demoni, atunci, spun, iubite frate, încearc-o în felul urmator.

Aduna toata atentia mintii tale în adâncul inimii tale si roaga-te de acolo în chip tainic, spunând aceasta rugaciune: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma".

Altceva sa nu spui, nici sa nu lasi mintea sa gândeasca, nici sa cerceteze si nici sa se întrebe în legatura cu ceea ce a vazut în vedenie. Iar daca cugetul tau se duce singur la vedenia pe care ai vazut-o, îndeparteaza-l fara întârziere si alipeste-l de rugaciunea inimii, pentru ca rugaciunea ta sa fie curata în fata lui Dumnezeu. Si daca te rogi în felul acesta destul timp cu evlavie netarmurita fata de Dumnezeu si cu smerenie, daca vedenia este de la Dumnezeu, vei simti în inima ta o tresarire duhovniceasca cu lacrimi duhovnicesti, fara ca tu sa vrei sa-ti amintesti de vedenia care ti s-a aratat. In acelasi timp cu aceasta dulce, negraita, duhovniceasca si dumnezeiasca tresaltare a inimii si cu aceste lacrimi dulci si duhovnicesti, vei simti ca se linisteste, ca se îmblânzeste, ca îsi afla pacea si odihna toate miscarile tale sufletesti si trupesti. In acelasi timp cu aceasta stare de liniste se aprinde în ziua aceea înlâuntrul tau si flacara cea mare a iubirii Domnului tau, din care coplesit de aceasta flacara, scoti în ziua aceea (pentru ca dintr-o data se aprind de dragoste pentru Domnul toate maruntaiele tale), si glas catre Dumnezeu, repezindu-te catre Acesta, precum se reped câinii care si-au pierdut stapanul. In clipa aceea vei spune, varsând lacrimi, lui Dumnezeu, cu glas plâns si plin de evlavie: "Unde esti, Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, si nu ma iei un ceas mai devreme acolo unde esti Tu, iubirea mea cea preadulce? Nu Ti-e mila de mine, Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, ca ard maruntaiele mele ca o flacara aprinsa de dorul nestins al iubirii Tale, care s-a aprins înlauntrul meu ca un cuptor încins? Nidodata niciodata, Dumnezeul meu, sa nu stingi din inima mea aceasta flacara aprinsa, atâta timp cât sunt departe de Tine, in valea plângerii a acestei lumi, Drumetului însetat Doamne, câta usurare în suflet îi provoaca amintirea izvorului racoros, atunci când acesta îi lipseste! Dar nu numai usurare, ci îi aprinde si mai mult setea. Tot asa si acum, Doamne, nu numai suferinta îi provoaca sufletului meu amintirea Ta si a aratarilor Tale, care era atât de insetat dupa Tine, ci un dor si mai mare se aprinde inlauntrul meu, când Tu, dulcele meu Iisus, nu ma iei acolo unde esti Tu, izvorul cel racoros care astâmpara setea sufletului.

Ce se întâmpla cu fiul iubitor de tata si de mama, de frati si de surori si iubitor de tara atunci când se afla departe, printre straini, si primeste o scrisoare de la parintii lui dragi sau de la rudele lui? Doamne, nu uda oare cu lacrimile sale scrisoarea, citind-o? Nu se aprind oare în ziua aceea maruntaiele lui, vazând în scrisoare numele dragi si preadulci ale parintilor sau ale fratilor lui? Nu ofteaza din adâncul sufletului lui amintindu-si de rudele sale? Nu striga cât poate înlauntrul sau, închipuindu-si pe prietenii sai si tara lui? Si daca, Doamne, aceasta se întâmpla cu omul trupesc, cu cât mai mult se va întâmpla omului duhovnicesc, când Tu, Dumnezeul si Tatal nostru ceresc ne cercetezi în saracaciosul si vrednicul de mila exil al nostru, cu harul dumnezeiestilor Tale aratari, vedenii si vederi, ca si cu niste scrisori adevarate? Deoarece, Doamne, o data ce harul acestor dumnezeiesti aratari îsi vor lasa pecetea lor în chip de neînteles în inima vreunui credincios rob al Tau, Harul Tau dumnezeiesc face ca inima aceea sa se aprinda de focul iubirii Tale si sa fiarba din pricina lacrimilor fierbinti, dorind sa întalneasca priviriie Tale tamaduitoare, când în chip deosebit, în ziua aceea, ochii mintii privesc spre Tine, Dumnezeule preadulce si Tata ceresc.

Dar, Doamne, Doamne, cauta din cer, din sfântul locas al nespusei slavei Tale si priveste la fata smeritei mele inimi, cum, ranita fiind de preadulcea, mie, sageata a iubirii Tale dumnezeiesti si duhovnicesti, s-a topit precum lumânarea de ceara la apropierea de caldura, din pricina prea multei sfinte evlavii din clipa în care i s-a aratat vederea Ta dumnezeiasca si i s-a dat aceasta vedenie dumnezeiasca precum o scrisoare cereasca, care fiind desfacuta si citita de cugetul meu, smeritul meu suflet s-a lipit de îndata de Tine.

Deoarece era însetat de Tine precum era însetat si sufletul blândului David, sfântul Tau prooroc. Deoarece acest dumnezeiesc David, proorocul Tau, Doamne, al carui suflet era atât de însetat de Tine din pricina dumnezeiestilor Tale aratari, vedenii si descoperiri, pe care i le-ai aratat de-a lungul timpului, în diferite împrejurari, nu a mai putut niciodata, atât cât a trait în aceasta lume, sa-si astâmpere setea de Tine, înainte de a veni la Tine, înainte de a bea din apa racoroasa si odihnitoare de suflet a dulcei împartasiri si împreuna petreceri cu Tine. De aceea, napustindu-se ca un pui de leu din adâncul sufletului sau, cerea sa Te vada fata catre fata pe Tine, Stapânul si Dumnezeul lui, spunând, Doamne: "Precum doreste cerbul izvoarele apelor, asa Te doreste sufletul meu pe Tine Dumnezeule. însetat este sufletul meu de Dumnezeu Cel puternic, Cel viu. Când voi putea sa vad fata Dumnezeului meu?"

La fel cu acesta, Doamne, patimind si saracaciosul meu suflet, sufera de setea de Tine, care, precum vad, putin cate putin ajunge sa cuprinda toate cele dinlauntru ale mele si nu ma paraseste pâna când nu vine acea binecuvântata clipa a plecarii mele din aceasta lume si înainte de a veni la Tine, preadulcele meu Stapân si Dumnezeu.

Daca ma iubesti, Doamne (lucru de care sunt sigur ca asa este), sa se întâmple acest lucru cu mine mai repede, pentru ca si sufletul meu sa-si astâmpere setea mai curând. Amin.

Asa sa fie. Asa sa fie.

De la aceste semne, asadar, si de la multe altele asemenea lor sau apropiate de acestea, întelegi, iubite frate, si esti înstiintat ca de la Dumnezeu a fost vedenia ta. Iar daca nu ti se întâmpla nimic din toate acestea, dupa ce te-ai rugat mult pentru aceasta lui Dumnezeu din adâncul inimii tale si ai adus în fata bunatâtii Domnului toate cererile tale si toata smerenia ta, sa cunosti atunci ca vedenia ta a fost din partea demonilor, deoarece la vedeniile demonilor nu se petrece nimic din ceea ce am spus mai sus. Mai mult chiar, se întâmpla lucruri contrare acestora, atunci când vedenia ta este de la diavol. Cum se întâmpla aceasta, asculta.

Dumnezeu este atotbun, iubitor de oameni, milostiv, milosârd, îndelung rabdator, curat si iubire curata. Asa fiind, doreste sa fii si tu asemenea Lui în toate aceste calitati. Adica, doreste sa devii si tu bun, iubitor de oameni, milostiv, milosârd, îndelung rabdator, îngaduitor, curat fata de tine si cu iubire curata fata de semenul tau. Iar diavolul este în întregime rautate si viclenie, si fiind asa, doreste sa-l urmezi în rautatea si în viclenia lui.

Dupa ce ti s-a aratat vedenia, iubite frate, daca vezi în sinele tau ca se bucura sufletul tau de calitatile acestea ale lui Dumnezeu, inima ta este cuprinsa de evlavie contemplând aceste calitati ale lui Dumnezeu, si în întregime esti cuprins de o liniste nemarginita, cunoscând astfel ca vedenia este de la Dumnezeu, si fiind de la Dumnezeu se veseleste sufletul tau de aceste calitati ale lui Dumnezeu si îti vine dor ceresc ca sa urmezi dupa putinta pe Dumnezeul Cel ceresc si Tatal în calitatile Lui. Deoarece atunci, doresti sa faci ceea ce bucura pe Dumnezeul si pe parintele tau.

Iar daca, dupa ce ti s-a aratat vedenia, nu se bucura sufletul tau de calitatile lui Dumnezeu si nici nu este cuprinsa inima ta de evlavie în fata acestor calitati ale lui Dumnezeu, nici nu-ti vine dorinta aprinsa duhovniceasca sa urmezi dupa putinta pe Dumnezeul Cel ceresc si Tatal în calitatile Lui, sa cunosti ca vedenia ta este de la diavoli. Atunci când vedenia ta este de la ratacire, daca cercetezi cu multa atentie adâncurile starii tale sufletesti si trupesti, vei vedea ca întru ascuns, foarte tainic, cu multa acoperire, înclina spre însusirile diavolului si spre voia lui, toata dorinta diavolului ratâcirii fiind de a te aduce, putin câte putin, fara sa simti, la voia lui. Si precum un om, care îti toarna apa, pe sub paie, nu simti când curge apa si uda paiele, la fel se întâmpla si cu tine, umilule, daca nu esti cu multa luare aminte.

Tot asa, iubite frate, sa încerci cu multa exactitate, prin rugaciunea ta tainica, orice fel de gând care-ti vine din partea dreapta ca de la Dumnezeu, si care nu stii daca este cu adevarat de la Dumnezeu sau de la diavol. Deoarece si atunci, daca este un gând din dreapta de la Dumnezeu, cu cât îl încerci mai mult cu durerea rugaciunii inimii, cu atât acesta straluceste mai mult înlauntrul tau ca un margaritar. Si cu cât îl arzi cu si mai îndelungata si mai profunda rugaciune, pe care o faci catre Hristos din adâncul fiintei tale, pentru a-l îndeparta de la tine, cu atât mai mult acesta este luminat de rugaciune si straluceste în inima ta, precum aurul curat, atunci când este trecut prin foc si batut cu ciocanul, cu atât mai mult straluceste. Iar daca acest gând venit din dreapta este de la demoni, de îndata ce vei voi sa-l arzi cu rugaciunea inimii zdrobite va dispare din tine cu desavârsire. Iar daca nu va disparea din tine cu desavârsire, va slabi totusi puterea lui, si astfel, putin câte putin, se va pierde cu totul. De aceea si Cuviosii parinti, când erau luptati de gândul din dreapta, îl încercau cu sfânta rugaciune, care, daca gândul era de la Dumnezeu, îi întarea si mai mult, iar daca era de la demoni, îl facea sa dispara dintr-o data. Sau, în fine, daca acest gând din dreapta venea tie la un demon si nu disparea dintr-o data, putin câte putin era alungat din inima de aceasta sfânta rugaciune a inimii.

Asadar, iubite frate, când te rogi neîncetat cu aceasta rugaciune a inimii si a trezviei, în adâncurile fiintei tale, atunci nu numai ca nu ai nici un fel de teama de demonii care navalesc asupra ta prin pacat de mii de ori, dar nu ai nici un fel de teama nici atunci când demonii ataca sufletul tau cu viclenie, ca din partea virtutii, voind sa te prinda în cursa din aceasta parte mai usor. Deoarece atunci (când te rogi neîncetat cu mintea în camarile ascunse ale inimii tale), ai, spun, numele lui Hristos înlauntrul tau, care nu îngaduie sa caute la inima ta si nici sa atinga sufletul tau nici un fel de viclenie diavoleasca. De aceea spune si proorocul: "De ar cadea asupra ta din dreapta mii si zecii de mii, pe tine nu te vor atinge". Iar Dumnezeului nostru slava, putere, lauda si marire, acum si în vecii vecilor.

Amin.